Protestul locuitorilor unui cartier de case din Iaşi. Oamenii aşteaptă de ani întregi asfaltul în comună: „Se merge cu maşina ca pe şina de cale ferată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de familii aşteaptă de câţiva ani refacerea unui drum din municipiul Iaşi. Oamenilor li s-a promis constant demararea lucrărilor, iar acum în prag de sezon rece sunt anunţaţi că asfaltarea va fi executată abia în 2019.

Deşi îşi plătesc taxele şi impozitele la Primăria Municipiului Iaşi, cei care au case în zona şoselei Iaşi-Bârnova circulă de câţiva ani pe un drum distrus. I-au sesizat în nenumărate rânduri pe şefii municipalităţii, însă fără succes, parcurgerea celor 2,5 kilometri de drum devenind o adevărată provocare. Noua formă de protest este amplasarea de bannere. Astfel, pe gardurile caselor din zona rezidenţială au apărut afişe cu „Drumul spre Bârnova, ruşinea Iaşiului“. 

Oamenii sunt nemulţumiţi că lucrările începute de firmele de utilităţi încă din 2017 nu s-au încheiat. „Este un drum impracticabil, e vorba despre porţiunea de la limita cu Bârnova până la Hanul «Trei Sarmale». Este un drum de 2,8 kilometri, un drum spart şi pe stanga, şi pe dreapta. Se merge ca pe şina de cale ferată“, a povestit un locuitor din zonă. Pe de altă parte, şefii Primăriei Iaşi au anunţat în vară că asfaltarea drumului va fi realizată în toamna lui 2018. 

Pe grupul creat de locuitorii din zonă s-a anunţat şi un protest: „intenţionăm ca lunea viitoare, 22 octombrie 2018, începând cu ora 08.00, să facem un marş motorizat plecând din Bucium de la rond, până la Prefectura. Apoi pichetarea Primăriei Iaşi. Se vor folosi doar steaguri şi banerele deja confecţionate. Pentru aceasta este nevoie de o implicare masivă a tuturor celor ce sunt afectaţi de acesta situaţie. E vorba şi de cetăţenii comunei Bârnova, dar şi Cercu şi Todirel, cât şi a firmei de transport public“. 

În cursul zilei de vineri, oficialii Primăriei Iaşi au transmis un comunicat legat de aceste lucrări. „Potrivit angajamentului DelGaz Grid SA, aceste lucrări ar urma să dureze între 15 şi 30 de zile, în funcţie de condiţiile meteorologice. După finalizarea investiţiei şi a lucrărilor de reparaţii executate de DelGaz Grid SA, Primăria Municipiului Iaşi va continua modernizarea şoselei Iaşi - Bârnova, de la intersecţia cu şoseaua Bucium până la limita cu comuna Bârnova. Vor fi făcute lucrări pe o distanţă de 2.519 metri, iar valoarea acestora este de 6.193.820 lei, inclusiv TVA. Lucrările vor fi executate până la finalizarea lor în anul 2019“, se arată în comunicat. 

Modernizarea şoselei Iaşi - Bârnova face parte dintr-un program de lucrări care include şapte artere rutiere importante din municipiu. Sunt modernizaţi, în total, 6,1 kilometri de carosabil: strada Smârdan (630 metri), şoseaua Bârnova (2,5 kilometri), strada Petre Vancea (607 metri), bulevardul Primăverii (602 metri), strada Moşu (382 metri) şi strada Ogorului (286 metri). Lucrările sunt executate de asocierea SC Viarom Construct SRL - SC Conest SA, iar valoarea totală a contractului este de 12.072.482,99 lei, fără TVA (14.366.254,76 lei, cu TVA). 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele