Video Procurorii DNA ridică documente de la Primăria Iaşi. Sunt vizate fapte de corupţie comise în 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Surse din cadrul municipalităţii afirmă că ar fi vorba despre afaceri imobiliare derulate de Primăria Iaşi. Anchetatorii au intrat în mai multe birouri, inclusiv în cel al primarului.

Miercuri, 26 ianuarie, au loc percheziţii ale procurorilor DNA la Iaşi, două dintre acţiuni având loc la instituţii publice. Printre acestea se numără şi Primăria Iaşi, acolo unde o echipă de procurori din cadrul DNA Iaşi a mers pentru a ridica mai multe documente, într-o anchetă privind săvârşirea unor fapte de corupţie. 

Printre birourile în care au intrat procurorii este cel al Serviciului de Cadastru, dar şi cel al primarului Mihai Chirica.  

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei comise în cursul anului 2018. În cursul zilei de 26 ianuarie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în cinci locaţii, dintre care două sunt birouri ale unor instituţii publice din municipiul Iaşi”, se arată într-un comunicat emis de DNA. 

Surse din cadrul municipalităţii ieşene afirmă că ar fi vorba despre afaceri imobiliare derulate de Primăria Iaşi.  

Primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată în ianuarie 2021 pentru abuz în serviciu cu privire la achiziţia de către municipalitate, prin leasing operaţional, a unor autoturisme Skoda. Totodată, edilul ieşean este vizat în mai multe anchete privind afaceri imobiliare. 

Mihai Chirica a fost audiat anul trecut de DIICOT într-un dosar referitor la construcţia în condiţii dubioase a unui imobil în zona Sărărie din municipiu.  

Vă recomandăm să citiţi şi:

Decizie neaşteptată a unuia dintre cei mai de succes antreprenori români. Renunţă la business pentru un post de bugetar

Dan Dungaciu: Don’t look up! Nu va fi nicio invazie în Ucraina

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată