Procesul ridicol al unui comisar acuzat că a luat mită chifteluţe. Cum a fost achitat acesta de toate acuzaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printre altele, comisarul a fost acuzat că ar lfi primit mită chifteluţe FOTO Arhivă

Un comisar de la Protecţia Consumatorului din Iaşi a fost achitat de trei acuzaţii de luare de mită. El a fost acuzat că ar fi primit foloase necuvenite constând în o pereche de pantofi, o minge şi produse alimentare însă judecătorii au considerat că acuzaţiile sunt neîntemeiate.

Decizia de achitare în cazul comisarului Dana Mihaela Darie a fost luată de Tribunalul Iaşi, care, recent, a motivat şi sentinţa. Magistraţii au ajuns la concluzia că acuzaţiile procurorilor nu sunt probate sau nefondate, dispunând achitarea pe linie pentru comisar.

O primă acuzaţia a fost cea conform căreia, în decembrie 2015, de la un magazin de încălţăminte din Moldova Mall, comisarul Darie ar fi plecat cu o pereche de pantofi pe care nu le-a plătit. Ulterior, Darie ar fi restituit perechea de încălţăminte, conform proprietarului magazinului. Judecătorii ieşeni au ajuns la concluzia că nu sunt suficiente probe că funcţionarul ar fi pretins cu titlu de mită acea pereche de pantofi, ea fiind luată mai degrabă „pe datorie”. Mai mult, arată judecătorii, procurorul nu a arătat în clar cum şi-a încălcat atribuţiile de serviciu comisarul înainte sau după ce a luat pantofii.

Procurorii au atacat decizia

O altă pretinsă faptă a fost plasată de procurori, pe 15 martie 2016, când de la un magazin de la ţară, Mihaela Darie ar fi luat o minge de aproximativ 20 de lei, fără a o plăti. Mingea a fost găsită acasă la femeie, care a spus că a lăsat banii pentru ea pe tejgheaua magazinului. Dincolo de probele incerte cu privire la pretinderea mingii respective, judecătorii au concluzionat că Mihaela Darie nu ar fi avut competenţa să sancţioneze în vreun fel reprezentantul acelui magazin, aşadar nu ar fi avut cum să îşi încalce sarcinile de serviciu oricum.

„Cazul Carrefour”, aşa cum este denumit de judecători, a vizat pretinse fapte de luare de mită comise de Darie în 2016, când ar fi primit de-ale gurii de la hipermarket. Pe 29 aprilie 2016, de pildă, femeia ar fi primit „doi cozonaci, un drob de miel şi un kg. de chifteluţe din carne de pasăre, bunuri pe care nu le-a plătit, în valoare totală de 74,49 lei”. În timpul procesului, judecătorii au ajuns la concluzia că „se prefigurează o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în actul de sesizare”. mai exact, comisarul ar fi plătit cozonacii şi ar fi primit gratuit drob de miel şi chifteluţe, însă fără a le pretinde. Mai exact, arată judecătorii, produsele au fost date gratuit de angajatul de la Carrefour „care, apreciind că în acest mod va păstra o relaţie bună cu inculpata, a înţeles să ofere aceste produse drept cadou”. Mai mult, superiorul angajatei ar fi fost şi el de acord.

Procesul Mihaelei Darie se va relua la Curtea de Apel Iaşi pe 29 aprilie, dacă starea de urgenţă cauzată de epidemia de coronavirus nu se va prelungi. 

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!