Proces câştigat de o femeie împotriva Poliţiei Locale, care o amendase fără temei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVA ADEVĂRUL

Autorităţile i-au reproşat că nu avea autorizaţie de construire pentru extinderea trotuarelor de pe laturile curţii şi pentru o scară de lemn ataşată zidului de sprijin al casei.

O ieşeancă a câştigat procesul cu Poliţia Locală, care o amendase pentru că a făcut reparaţii minore la casa pe care abia şi-o cumpărase. 

În procesul-verbal, poliţistul local nu a menţionat ora controlului şi nu a avut un martor care să semneze actul pe care îl întocmise în lipsa femeii amendate, fapte care au convins-o pe ieşeancă să meargă la judecată. Totuşi, judecătorii au considerat că actul era întocmit legal, însă au apreciat şi că femeia nu era vinovată pentru nicio faptă.

„Trotuarele erau degradate la momentul în care petenta a cumpărat casa, fiind necesar să le repare. Petenta a reparat trotuarul dintre casa sa şi gardul vecinului, acesta fiind din beton, precum şi pe cel din faţa casei, care este din pavele. De asemenea, din declaraţie mai rezultă că vechea scară care cobora către demisolul casei putrezise, astfel încât era necesară realizarea uneia noi, aceasta fiind din lemn, mobilă şi demontabilă, în lipsa unei scări neexistând acces la demisol, din cauza diferenţei de nivel”, au rezumat judecătorii.

Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii permite efectuarea fără autorizaţie a lucrărilor care nu modifică structura de rezistenţă a construcţiilor. Conform legii 50/1991, nu necesită autorizaţie lucrările care vizează trotuare, ziduri de sprijin, scări de acces sau terase exterioare. 

Astfel, procesul-verbal întocmit de poliţistul local din Iaşi a fost anulat, iar instituţia va achita ieşencei în cauză suma de 770 de lei, cheltuieli de judecată.


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Marele baraj din România construit în 35 de ani, rămas fără lac de acumulare. De ce s-au oprit lucrările VIDEO

EXCLUSIV Expert în istoria Europei de Est, despre actualul război: „Putin se teme de România”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile