Primul drum făcut cu banii UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gropile din asfalt nu vor fi acoperite prea curând

Şefii Consiliului Judeţean Iaşi au semnat ieri primul contract cu fonduri europene pentru refacerea drumului către Suceava. 

Drumul judeţean 208, care face legătura între Suceava şi Iaşi, va fi refăcut de firma PA&CO International deţinută de omul de afaceri Costel Căşuneanu, cunoscut drept „regele asfaltului“. Acesta a intrat în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti din cauza unui alt contract pe bani publici obţinut în Moldova.

Lucrări blocate
„În sfârşit am semnat contractul pentru drumul către Suceava. În primăvară sperăm să putem demara lucrările. Ne-am chinuit cu acest proiect mai bine de un an“, a anunţat Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean. Valoarea lucrărilor este de aproape 40 de milioane de lei şi vizează asfaltarea a peste 40 de kilometri de drum între localităţile Mirceşti, Hălăuceşti, Mogoşeşti-Siret, Stolniceni-Prăjescu, Valea Seacă şi Lespezi.

Finanţarea nerambursabilă pentru aceste lucrări este asigurată încă din noiembrie 2008, dar din cauza procedurilor greoaie şi a contestaţiilor depuse de mai multe firme de construcţii lucrările nu au putut fi atribuite.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 60 de milioane de lei, din care peste 50 de milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile alocate de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional (POR). Consiliul Judeţean Iaşi a mai depus două proiecte pentru refacerea DJ 248 Iaşi-Vaslui şi DJ 282 Iaşi-Botoşani cu bani europeni. Primul este blocat în contestaţii, iar pentru cel de-al doilea nici nu a fost demarată licitaţia.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie