Primarul Iaşului, amendat cu 10.000 de lei pentru discriminare. Ce părere are Chirica despre congolezi, somalezi sau sirieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O declaraţie făcută anul trecut i-a adus primarului Iaşului o amendă în valoare de 10.000 de lei. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că edilul i-a discriminat pe „somalezi, sirieni şi alte naţiuni”. Primarul Chirica spune că va contesta decizia, părerea lui fiind că nu este fundamentată.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 10.000 de lei, după ce a declarat că „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi”, într-un interviu acordat în luna septembrie a anului trecut, unei publicaţii locale din Iaşi.

Imediat după aflarea veştii, edilul a reacţionat, contestând public, într-un comunicat de presă, decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Acesta spune că motivul pentru care a primit amenda nu este fudamentat. Mai mult decât atât, Mihai Chirica face trimitere şi la domeniul politic, întrebând: „Oare faptul că am intrat într-un an electoral are vreo legătură cu decizia CNCD? Nu acuz, doar întreb.”

De asemenea, edilul susţine că i se pare ciudat că sancţiunea vine la peste patru luni de la acele afirmaţii.

„În primul rând, mi se pare extrem de ciudat că o astfel de sancţiune vine la peste patru luni de la difuzarea interviului în cadrul căreia au apărut declaraţiile considerate discriminatorii”, se arată în comunicatul de presă. 

Declaraţia pentru care a fost amendat a fost făcută în septembrie 2019, în contextul unei discuţii despre educaţie. „Resursa principală a unui stat care se doreşte a fi longeviv este educaţia. Nu se investeşte în educaţie, putem spune «La revedere!». Adică o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şi şefi. Adică o să ne conducă, pur si simplu o să te trezeşti la Primăria Municipiului Iaşi cu un congolez, că mai sunt şi de ăştia de naţionalitate română, dar se comportă ca nişte congolezi, şi or să vrea să ne conducă“, a precizat Mihai Chirica, în urmă cu patru luni, în cadrul unui interviu acordat unei publicaţii locale.

Acum, după ce a fost amendat, primarul Mihai Chirica explică împrejurările în care a făcut acea declaraţie: „Mai exact, în cadrul interviului, am folosit o formulare mai plastică prin care am încercat să trag un semnal de alarmă referitor la deteriorarea educaţiei în România, comparând această descreştere calitativă cu eforturile pe care o serie de state le fac pentru a-şi spori gradul de civilizaţie şi cultură prin preocuparea serioasă faţă de sistemul de învăţământ, în condiţiile în care, cu foarte mulţi ani în urmă, se aflau la un nivel educaţional aproape inexistent.”

Însă, potrivit CNCD, afirmaţiile primarului Mihai Chirica reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €