Primăria Iaşi pierde 10.000 euro pe sezon din cauza ciorilor care mănâncă panseluţe. Soluţia găsită de edili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Captură de ecran/digi24.ro

Pentru a evita aceste pierderi, autorităţile locale din Iaşi au găsit soluţia: plase de protecţie. În acest fel, florile plantate recent sunt protejate de „inamicii” înaripaţi.

Primăria Iaşi pierde 10.000 euro pe sezonul de toamnă din cauza ciorilor care sunt cel mai mare duşman al panseluţelor de toamnă.  Numai pentru florile plantate în ultima lună s-au cheltuit, din bugetul local, peste 100.000 de euro. 

Anul acesta, ca să le protejeze de păsările care au invadat oraşul, panseluţele au fost acoperite cu plase de protecţie.

Este în detrimentul esteticii, spun şi ieşenii care au primit cu scepticism această decizie. Reprezentanţii municipalităţii consideră însă că aceasta este cea mai bună decizie. 

„Este în detrimentul esteticii, dar degeaba puneam florile. Ne-am confruntat în ultimii trei ani cu un număr foarte mare de cazuri, astfel încât era inutilă munca noastră. Undeva la 10-15% din ele au fost tot timpul scoase”, spune Laurenţiu Ivan, director la Direcţia de Servicii Municipale Iaşi, pentru digi24.ro. 

Fiecare plantă distrusă de ciori înseamnă o pierdere de aproape 2 lei pentru oraş, subliniază Laurenţiu Ivan. 

În final, specialiştii cred că plasele de protecţie reprezintă cea mai paşnică metodă, astfel încât şi panseluţele şi ciorile să poată trăi împreună. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Două TIR-uri conduse de tată şi fiu au strivit intenţionat o dubă. Scandal în timp ce victima murea în braţele medicilor. „M-a făcut pachet” VIDEO

Val de ironii la postarea prin care Klaus Iohannis anunţă consultările pentru noul Guvern

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort