Prescripţii de medicamente nelegale în maternitate: trei medici din Iaşi, daţi în judecată de propriul angajator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei medici ginecologi din Iaşi sunt acuzaţi de conducerea Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi că ar fi prescris medicamente gratuite sau compensate unor pacienţi, deşi aceştia nu aveau dreptul. "Să fie sănătoşi", a spus unul dintre doctori.

Doi dintre medicii chemaţi în judecată de unitatea spitalicească, Igor Slonovschi şi Bogdan Doroftei, sunt angajaţi şi în prezent la maternitatea ieşeană. Al treilea doctor chemat în judecată, Constantin Fătu, se află în litigiu cu spitalul după ce i s-a desfăcut contractul de muncă.

Cele trei acţiuni de chemare în judecată semnate de managerul Mircea Onofriescu au fost depuse urmare a unui control realizat de Camera de Conturi Iaşi (CCI) la Casa Judeţeană de Asi­gurări de Sănătate (CJAS). Astfel, se arată în documentele depuse la Tribunal, CCI a realizat două audituri externe la CJAS în anii 2012 şi 2013, constatând, printre altele, nereguli şi la Mater­nitatea „Cuza Vodă“, unde prejudicul se ridica la aproape 20.000 de lei.

Dr. Fătu: „Să fie sănătoşi!“

„CJAS ne-a anunţat că unitatea a fost sancţionată cu reţinerea sumelor reprezentând prescrierea de reţete compensate/gratuite pentru pacienţi internaţi în spitalizare continuă în anii 2011 şi 2012 de către medici salariaţi ai uni­tăţii“, precizează managerul Mircea Ono­friescu în acţiunea depusă la instanţă. Ca urmare a prescrierilor fără drept a respectivelor reţete, maternitatea ieşeană ar fi cauzat CAJS un prejudiciu de 19.338, 33 de lei, sumă executată din conturile unităţii spitaliceşti.

„Considerăm necesară recuperarea sumelor sus-precizate fiind întrunite condiţiile de existenţă ale răspunderii patrimoniale a salariaţilor pentru fapta proprie, ce presupune săvârşirea unei fapte ilicite şi personale a salariatului, prejudiciabilă pentru angajator (…) Pârâta, în desfăşurarea activităţii conform fişei postului avea obligaţia de a prescrie reţete compensate sau gratuite doar pacienţilor consultaţi ambulator sau cu internare de zi“, se mai arată în documentul menţionat. Conducerea maternităţii mai precizează că pentru pacienţii internaţi continuu medicii pârâţi nu aveau dreptul de a elibera reţete gratuite sau compensate, întrucât aceştia primeau medicaţie de la spital deja.

De menţionat că celor trei medici chemaţi în judecată nu li se impută întreg prejudiciul calculat de Curtea de Conturi. Astfel, Medicului Fătu i se cere 110,86 de lei, în timp ce doctorilor Doroftei şi Slonovschi câte 2.401, respectiv 926,27 de lei. Managerul Mircea Onofriescu nu a putut fi contactat pentru a preciza dacă diferenţa de bani a fost recuperată.  În schimb, ginecologul Constantin Fătu a precizat că, în opinia sa, şi-a făcut datoria prin prescrierea acelor medicamente. „Să fie sănătoşi, nu e problema mea personală. Ei nu au ştiut să managerieze, ei să plătească“, a spus

Fătu. 

Mai multe pentru tine:
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare