Prefectul de Iaşi cere amenzi pentru protestatarii anti-Roşia Montană. Este primul oraş din România în care un înalt funcţionar face asemenea declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialul de la Prefectura Iaşi a avertizat că, la viitoarele mitinguri organizate la Iaşi, protestatarii vor fi luaţi la întrebări de oamenii legii.

Romeo Olteanu, prefectul de Iaşi, a pus pe tapet problema protestelor neautorizate desfăşurate în ultima perioadă în oraş în cadrul unei şedinţe de consiliu prefectural.

Oficialul susţine că este inadmisibil ca traficul auto să fie blocat fără ca cineva să fie sancţionat. În acelaşi timp, s-a arătat nemulţumit că şefii Poliţiei, prezenţi şi ei la şedinţă, n-au luat măsuri în cursul nenumăratelor proteste desfăşurate în ultimele săptămâni.

„Duminică (n.r. - 22 septembrie) a fost a doua oară când manifestanţii cu Roşia Montană n-au avut autorizaţie. Nimeni nu contestă dreptul oamenilor de a protesta, dar lucrurile trebuie să fie făcute legal. Nu este admis să fie blocat traficul de cei care ies în stradă pentru a-şi susţine punctul de vedere. Nu ne gândim să amendăm pe toată lumea, dar cei trei-patru organizatori trebuie să-şi asume acţiunea“, a spus prefectul în cadrul şedinţei care a avut loc în cursul zilei de ieri, 24 septembrie.

În timpul protestelor de duminică aproximativ 1.000 de oameni au mărşăluit pe strada Arcu, adiacentă centrului Iaşiului, şi au îngreunat traficul auto. Cu o duminică înainte, protestarii au blocat pentru câteva minute atât intersecţia din Podu Roş, una dintre cele mai aglomerate din Iaşi, cât şi strada din faţa Prefecturii Iaşi, situată vizavi de Palatul Culturii. Acum trei săptămâni, protestatarii au blocat pentru scurt timp bulevardul Carol I, în dreptul Universităţii "Al. I. Cuza".

Mai puteţi citi:

Bulevardul Copou a fost blocat de manifestanţi. În jur de 1.000 de oameni protestează faţă de proiectul aurifer de la Roşia Montană

Primăria Iaşi, somată să replanteze teii puşi la pământ în centrul oraşului. Un nou protest împotriva tăierii arborilor va avea loc pe data de 4 octombrie

VIDEO Protest fără precedent la Iaşi faţă de primarul Gheorghe Nichita. Edilul este chemat să dea socoteală după ce a măcelărit teii din centrul oraşului

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată