„Predă“ lecţii de furat la doar 21 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr  din comuna Miroslava, care ţinea cursuri de hoţie aplicată pentru doi minori, a fost ridicat de poliţiştii din localitate. Ionuţ Ghinga (21 de ani) a fost prins după ce a spart mai multe locuinţe şi a furat bijuterii, bani, electrocasnice şi scule electrice.

Potrivit anchetatorilor, tânărul  a convins doi băieţi, de 10 şi respectiv 14 ani, să sustragă bunuri alături de el din diferite locaţii. Împreună cu cei doi minori Ghinga supraveghea casele localnicilor şi hotăra când să dea spargerea. Apoi, când nu era nimeni acasă, intrau în locuinţe şi furau tot ce le cădea în mână. Astfel, din mai multe  imobile au luat bani, electronice şi bijuterii în valoare totală de 14.800 de lei. Anchetatorii susţin că tânărul a mai dat şi spargeri pe cont propriu.

„Bunurile au fost sustrase în perioada decembrie 2009- ianuarie 2010. Tânărul este bănuit şi de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, de unde a sustras scule electrice în valoare de 800 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 70%“, a precizat Virginia Pralea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei ieşene. După ce lua bunurile Ghinga le amaneta folosindu-se de buletinul mai multor persoane. Procurorii au propus arestarea preventivă a tânărului, urmând ca cei doi minori să fie cercetaţi în stare de libertate.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort