Povestea lui Pedro, un brazilian îndrăgostit de România, care s-a făcut paraclisier la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pedro Passos, brazilianul stabilit în România   FOTO Arhiva personală a lui Pedro

Pedro trăieşte visul românesc de doi ani, atunci când a dat Brazilia pe România, mutându-se în Capitala Moldovei, aici sunt este paracliser. Pedro vorbeşte româneşte impecabil şi cântă la vioară. Vocea lui Dumnezeu i-a ghidat paşii spre convertirea la ortodoxie, spune bărbatul.

Pedro Passos, un tânăr de origine braziliană, s-a mutat în urmă cu doi ani în Capitala Moldovei, aici unde trăieşte visul românesc aşa cum nu şi-ar fi imaginat vreodată. Surprinzător este faptul că Pedro este paracliser la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” Talpalari, jud. Iaşi. 

Drumul lui către ortodoxie a venit natural, odată cu dragostea pentru Raluca, soţia lui din judeţul Bacău. Spune că Dumnezeu a vorbit cu el prin Raluca, aşa i-a ghidat paşii spre convertirea la ortodoxie. 

„Ea mi-a prezentat ortodoxia, dar nu m-a bătut la cap. Mi-a arătat cum este ortodoxia la trai, la viu grai aşa. Cum se roagă dimineaţa, seara. Să vin la biserică. Soţia mea este şi profesoară de română. Asta m-a ajutat. Şi dacă vrei să vorbeşti cu bunica sau bunicul soţiei tale trebuie să ştii foarte bine să vorbeşti româneşte”, spune Pedro zâmbind.

Deşi este stabilit în România de numai doi ani, Pedro vorbeşte impecabil româneşte. 

„A învăţat extrem de repede. Eu vă spun că sunt absolvenţi de Teologie care nu învaţă atât de repede toate momentele slujbei, tot ceea ce are de făcut. Dar mai important decât atât este maniera în care o faci, atenţia cu care o faci, delicateţea. La început, recunosc, am avut o mică reţinere. Mă gândeam că vine şi din alt spaţiu, abia e convertit la ortodoxie şi deja îl promovăm paracliser? După ce l-am văzut prima dată m-am liniştit. Am înţeles că va fi foarte bine”, a spus pentru TVR Iaşi Constatin Sturzu, paroh al Parohiei Biserica „Naşterea Maicii Domnului Talpalari” din Iaşi.

Viaţa l-a ghidat spre românca Raluca

Pedro a ajuns prima dată în Europa prin intermediul unui program Erasmus. Şi-a aprofundat studiile muzicale la Strasbourg, acolo unde a şi cunoscut-o pentru prima dată pe Raluca Bătrînu-Passos, românca de care s-a îndrăgostit. 

Destinul brazilianului l-a purtat mereu spre tânăra din Bacău. După experienţa din Strasbourg, tinerii s-au despărţit, dar la scurt timp s-au revăzut în Portugalia, iar atunci au hotărât să nu se mai despartă. 

„Oamenii îl iubesc foarte mult şi l-au primit foarte bine, aşa cum m-au primit şi pe mine când am mers la el acasă. Am impresia că îl ştiu dintotdeauna”, spune Raluca Bătrînu-Passos. 

Pedro şi Raluca aşteaptă acum un copil şi se bucură de viaţa în doi, în România, la Iaşi. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Lucrări spectaculoase pe Autostrada Transilvania, tronsonul Nădăşelu-Zimbor. Va fi gata în 2023 VIDEO

Alertă medicală legată de tulpina Delta a SARS-CoV-2, la Iaşi. Zece infectări descoperite în doar 48 de ore

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."