Portret/ Andi Mihalache aduce în prim plan rolul uman al istoriei

Pentru volumul de debut, cercetătorul ştiinţific al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iaşi a primit doi ani la rând (2004, 2005) Premiul Academiei Române. Nefiind un copil prea cuminte, părinţii i-au cumpărat lui Andi Mihalache creioane şi culori, gândindu-se că în acest fel va sta mai mult prin casă.

Lucru care le-a reuşit. La început, băiatul desena eroii pe care-i vedea la televizor.

A descoperit apoi un manual de istorie pentru clasa a IV-a şi, odată cu învăţarea alfabetului, s-a apucat temeinic să citească despre cei pe care înainte doar îi creiona. Astfel că, ajuns în anul IV de şcoală primară, ştia pe de rost lecţiile volumului, după atâta timp cât îşi petrecuse cu el.

Specializat în străinătate

Liceul l-a făcut în ultimii ani ai comunismului, iar cercetătorul de azi îşi aminteşte că era singurul din clasă care avea preocupări distincte. Când ceilalţi doreau să se facă numai ingineri, el era pasionat de franceză şi istorie. A avut norocul ca Revoluţia să-l prindă învăţând pentru facultate, ceea ce „a mai eliberat cumva lucrurile şi a deschis noi perspective“, afirmă istoricul.

Actualmente, Andi Mihalache este cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iaşi şi profesor asociat al Universităţii „Al. I. Cuza“, unde ţine cinci cursuri la Facultatea de Istorie şi caută să descopere în studenţi o pasiune, „nu o luptă pentru notă, căci, le spun, nu în succesul şcolar stă adevărul despre valoarea lor“, adaugă ieşeanul. În plus, este absolventul unor cursuri de specializare organizate de Central European University din Budapesta şi beneficiarul unor burse de cercetare în Germania, Franţa, Ungaria. Specialist în istoria culturii, istoria istoriografiei, geneza conştiinţei patrimoniale în cultura română modernă, Andi Mihalache a publicat până acum trei volume personale şi două lucrări colective.

Preferă volumele colective

Colaborează deopotrivă cu numeroase reviste de specialitate, participă la proiecte naţionale de cercetare istorică, precum şi la manifestări internaţionale. Dar Andi Mihalache nu-şi pune cercetările mai presus de orice. A păstra calităţi umane i se pare mai important. Însăşi istoria este pentru el o modalitate de comunicare. Studiile generaţiei tinere de istorici pot fi comparate cu cele din spaţiul occidental, dar totuşi, situaţia altor ţări şi civilizaţii trebuie să fie un factor care să-i impulsioneze pe cercetătorii români.

Nu întâmplător, Andi Mihalache optează pentru volumele colective. „Nu le fac pentru a-mi îmbogăţi CV-ul, ele au rostul să adune oameni izolaţi şi să-i facă să ia act de faptul că se înscriu în aceleaşi tendinţe, nu întotdeauna conştientizate“, precizează istoricul ieşean.

Lucrările realizate în grup au în primul rând un rol uman. Ele sunt o formă de socializare, prin ele cunoşti oameni, vezi ce preocupări au, te compari şi afli cam pe unde eşti. „Trebuie să fii capabil să accepţi că există istorici mai buni ca tine şi să înveţi astfel şi să-ţi cunoşti lungul nasului“, încheie cercetătorul.

Profil

Născut: 2 octombrie 1972, Botoşani.
Studii: Doctor în Istorie al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, 2001.
Familie: Căsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

La ce lucraţi actualmente?
Pregătesc un volum colectiv, împreună cu Silvia Marin,  care se va intitula «De la fictiv la real: imaginea, imaginarul, imagologia». Şi am în lucru şi o carte personală, care se va chema «Marile uitări şi micile patrimonii: obiectul, imaginea, biografia».

Percepeţi o anumită distanţă între generaţiile de istorici?
Diferenţele survin şi din contextele distincte în care au trăit. Nu-i putem învinovăţi pentru ce au făcut înainte de ’89. Ceea ce le putem reproşa este că nu simt nevoia de schimbare, deşi vremurile sunt altele.

Ce-i place
Andi Emanuel Mihalache este pasionat de limba, cultura şi civilizaţia franceză, citeşte cu plăcere, pe lângă cărţile de specialitate, literatură latino-americană şi, când are prilejul, practică fotografiatul.

Ce nu-i place
Cercetătorul afirmă că nu-i place să se certe. De asemenea, îl deranjează când oamenii din jurul său vor să fie mai curând intelectuali decât oameni. Crede că e important să cedezi, să laşi de la tine uneori, chiar şi atunci când ştii că dreptatea este de partea ta.