Pietonii vor semafoare la trecerile blestemate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii dintre ieşeni cred că doar culoarea verde a semaforului îi poate feri de pericolele din trafic. Reprezentanţii administraţiei locale spun însă că o semaforizare a celor mai multe dintre trecerile de pietoni este practic imposibil de realizat în acest moment.

La mai bine de o săptămână de la accidentarea unei bătrâne pe trecerea de pietoni din dreptul Parcului Copou, unii dintre ieşenii care stau în zonă spun că mare parte dintre şoferi circulă de parcă ei nici nu ar fi pe zebră.

Citeşte şi: VIDEO Bona şi copilul, spulberaţi de un şofer pe zebră, la Iaşi

„Când am trecut îmi era şi frică. Locuiesc în zonă şi foarte des se întâmplă ca şoferii să nu ne dea prioritate. Cred că ar trebui să stea permanent cineva aici care să amendeze atât şoferii, dar şi pietonii care nu respectă regulile. De foarte multe ori era să mă calce", a spus ieşeanca Lucia Dobre, la puţin timp după ce a scăpat din jungla de pe zebra de la Super Copou.

„În zona Super Copou, este o traversare pe două benzi pe sens, nu se fac cozi, sunt bampuri şi nu se justifică un semafor. Ne gândim la alte soluţii pentru acea trecere de pietoni, eventual semafor cu buton", a explicat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei.

Iaşi: VIDEO Femeia accidentată pe trecerea de pietoni din Copou a murit la spital (UPDATE- FOTO)

Chiar şi unii şoferi sunt de acord că luarea unor măsuri suplimentare de siguranţă pentru pietoni ar fi binevenite. „Cred că ar trebui pus un semafor aici şi nu cred că ar încurca traficul foarte tare", a spus şi Constantin Vasiliu, şofer de taxi.  

400 de treceri în oraş

O situaţie asemănătoare este la zebra din dreptul Gării Internaţionale unde, pe lângă stresul provocat de viteza cu care circulă autoturismele, pietonii trebuie să dea piept şi cu TIR-urile. „De regulă nici nu opresc TIR-urile la trecere. Nici dacă s-ar pune cocoaşe nu cred că ar fi utile pentru că, probabil, s-ar lăsa la ce trafic este", a spus şi Viorel Cobliş.
Şi aici, în opinia unor ieşeni, semaforul ar face minuni. „Trec în fiecare zi pe zebra de aici şi cu siguranţă ar trebui montat un astfel de sistem", a mai spus o ieşeancă.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale însă, semaforizarea excesivă ar duce la blocarea traficului. „Nu orice trecere de pietoni trebuie semaforizată pentru că ar duce la blocarea traficului. În municipiu Iaşi, sunt 400 de treceri de pietoni şi nu avem fonduri în buget să le semaforizăm pe toate. În plus, semaforizarea masivă va fi făcută printr-un proiect european. Trecerea de pietoni din faţa Gării Internaţionale este prevăzută cu refugiu şi nu sunt probleme acolo pentru că traficul pietonal este mai redus", a mai spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”