Peste 50% din pacienţii cu COVID-19 de la Spitalul de Infecţioase Iaşi s-au vindecat. Cum au fost trataţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata de vindecare a pacienţilor internaţi cu COVID-19 la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi este de 52 la sută, managerul instituţiei, medicul Carmen Dorobăţ, susţinând că pentru fiecare pacient a fost gândit un tratament care să ţină cont şi de bolile asociate.

"De la începutul pandemiei am avut peste 400 de pacienţi internaţi la spitalul nostru, iar peste 200 de pacienţi s-au vindecat. Rata de vindecare este de 52 la sută, ceea ce este mult peste media naţională, adică 33 la sută. În ceea ce priveşte managementul pacientului, noi am respectat în spital protocolul stabilit la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar în acelaşi timp am croit terapia pentru fiecare caz în parte. Am gândit un tratament de la pacient la pacient, care să ţină cont şi de bolile asociate", a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Carmen Dorobăţ.

În acelaşi timp, ea a atras atenţia asupra pericolelor care pot surveni după 15 mai, când vor fi relaxate restricţiile.

"În condiţiile în care va exista o relaxare şi se va reveni la viaţa socio-economică pe care ne-o dorim, va trebui să respectăm regulile. Am văzut multe persoane purtând incorect masca sau chiar fără mască. De asemenea, nu se păstrează corect distanţa socială. Distanţa este esenţială pentru a ne feri pe cât posibil de propagarea virusului. Dacă nu respectăm aceste reguli, nu ne vom putea bucura de acea relaxare cu cât mai puţine restricţii. Pentru a ajunge la normalitate va trebui să trecem printr-o perioadă de readaptare, iar de aceea trebuie să fim atenţi", a mai spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!