Pedeapsa primită de un polițist de penitenciar după ce a lovit cu pumnul un deținut, prin vizeta celulei

0
0
Publicat:

Judecătoria Iaşi a dispus amendarea penală unui fost polițist la Penienciarul Iași pentru purtare abuzivă. Mihai Lucian Chiruţă a fost acuzat că a lovit un deținut prin vizeta celulei în care bărbatul era închis.

Doar o parte dintre comportamentele abuzive ale personalului ajung în instanță. FOTO Shutterstock

Chiruţă a fost amendat penal cu suma de 20.000 de lei, potrivit publicației Dezvăluirea.

Sentinta pronunțată recent de magistrații ieșeni nu este însă definitiva, aceasta putând fi contestată.

Procesul lui Mihai Lucian Chiruţă a început pe 3 aprilie 2019.

„Pe 10 martie 2017, în jurul orei 13:30, în timp ce se afla pe holul Secţiei E 9 a Penitenciarului Iasi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de penitenciare, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu pumnul drept în plină figură prin vizeta camerei de detenţie nr. 5, provocându-i astfel persoanei vătămate leziuni în regiunea ochiului stâng care au necesitat 1-2 de zile de îngrijiri medicale”, au subliniat anchetatorii ieșeni, potrivit sursei citate.

Mihai Lucian Chiruţă a negat acuzațiile.

Cum susține fostul polițist că s-a întâmplat

Fostul agent, care este acum pensionar, nu a dorit să dea declaraţii în faza de judecată. 

Într-o şedinţă publică a fost vizionată înregistrarea video a momentului, din care reiese că ex-agentul a introdus mâna dreaptă prin vizetă, printr-o mişcare extrem de rapidă, iar, apoi, uşa camerei s-a zguduit, deoarece probabil ca victima bătea în uşă şi se manifesta agresiv, după cum au confirmat colegii de celulă.

În faza de urmărire penală, agentul s-a apărat spunând că deţinutul s-a manifestat zgomotos, iar, când a deschis vizeta, persoana vătămată l-ar fi trimis după ţigări.

Ex-poliţistului de penitenciar a spus că, după ce i-a atras atenţia asupra comportamentului şi i-a cerut să aştepte sosirea agentului supraveghetor, a închis vizeta, însă deţinutul ar fi continuat să bată în uşă şi să adreseze injurii, iar, din zgomotele care se auzeau din interior, ar fi înţeles că ocupanţii camerei de deţinere erau dedaţi la acte de dezordine.

„Inculpatul a negat lovirea în faţă 

Mihai Lucian Chiruţă a mai declarat atunci că după ce a redeschis vizeta, deţinutul s-a plasat în faţa acesteia, blocând astfel vederea spre interiorul camerei de deţinere şi împiedicând astfel observarea unor posibile acţiuni interzise.

„Inculpatul a negat lovirea în faţă şi a susţinut că împingerea a vizat antebraţul mâinii stângi a persoanei vătămate, gestul fiind pe deplin justificat în împrejurările menţionate. El a mai susţinut că, după închiderea vizetei, deţinuţii s-ar fi manifestat agresiv, ar fi spart toate geamurile din cameră şi s-ar fi tăiat pe mâini, fiind necesară intervenţia echipei operative speciale pentru calmarea situaţiei şi conducerea lor la cabinetul medical, urmată de sancţionarea acestora”, au aratat magistratii, potrivit Dezvăluirea.

Judecatorii au ajuns însă la concluzia ca deținutul ar fi fost agresat, așa cum a reieșit după audierea tuturor martorilor și dupa analiza probei video și a certificatului medico-legal.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie