Patronii microbuzului de la Scânteia aşteaptă sentinţa la doi ani şi jumătate de la tragedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionel Dumitriu şi Constantin Scîntei, cei doi patroni ai firmei care deţinea microbuzul implicat în tragedia de la Scânteia, vor afla peste două săptămâni dacă vor fi condamnaţi. În tragedia din august 2009, 14 persoane şi-au  pierdut viaţa după ce un tren accelerat a intrat într-un microbuz.

Judecătoria Iaşi a rămas în pronunţare în cazul tragediei feroviare de la Scânteia. Instanţa va decide pe 2 februarie dacă îi va condamna pe cei doi administratori. Pe 14 august 2009, un microbuz al firmei Valcris Trans, care transporta pasageri pe ruta Scânteia-Iaşi, a fost lovit în plin de trenul accelerat Iaşi-Braşov. În urma accidentului, 14 persoane, printre care şi şoferul, au decedat. Doar doi pasageri din microbuz au scăpat cu viaţă.

Citiţi şi:

A supravieţuit măcelului de la Scânteia şi acum cere dreptate (VIDEO)

Iaşi: Patronul microbuzului morţii a prezentat Judecătoriei maşina perfectă

Ionel Dumitriu a fost acuzat în luna august 2010 de procurori de  nerespectarea regimului transportului rutier public, fals intelectual, fals material în înscrisurile oficiale şi uz de fals.Constantin Scîntei a fost trimis şi el în judecată pentru  nerespectarea regimului de transport rutier public şi neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate  în muncă dacă se crează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă