Pasajul subteran de la Hala Centrală din Iaşi, vandalizat la mai puţin de o lună de la inaugurare FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul de la Hala Centrală a fost inaugurat

Politiştii locali au surprins la sfârşitul săptămânii trecute un tânăr din Botoşani care distrugea unul din corpurile de iluminat montate în pasajul subteran din zona centrală.

Oamenii legii au reţinut vineri doi tineri care vandalizau spaţiul public. Unul dintre bărbaţi, domiciliat în Botoşani, a recunoscut că el a distrus abajurul de la un corp de iluminat şi a căzut de acord să suporte pagubele produse.

Craterul de la Hală, enigmă pentru ieşeni

"În plus, persoana a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 190 lei, conform HC.L.M. Iaşi, nr. 172/2002, privind degradarea sau murdărirea clădirilor lifturilor, mijloacelor de transport în comun, a împrejmuirilor, spaţiilor verzi, băncilor din parcuri, indicatoarelor, panourilor de reclamă, aleilor, coşurilor de gunoi şi a altor dotări asemănătoare precum şi utilizarea lor în alte scopuri decât cele pentru care au fost construite“, au menţionat reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi.

Pasajul subteran a fost inaugurat la începutul lunii iunie, înainte de alegerile locale, după şase ani de lucrări. Pasajul din zona centrală a scos de la bugetul local peste 20 de milioane de lei, dar investiţia nu a fost finalizată, deoarece va trebui refăcut şi pavajul de pe esplanada Halei Centrale.

Pasajul pietonal de la Hala Centrală, finalizat abia peste un an (GALERIE FOTO)

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort