Pacient cu cancer de colon, salvat la Iaşi prin chirurgie robotică. Intervenţia permite o recuperare rapidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Începutul  intervenţiei chirurgicale asistate robotic FOTO news.ro

Un pacient de 63 de ani, diagnosticat cu neoplasm de colon, a fost supus, la Iaşi, unei intervenţii chirurgicale folosind sistemul de ablaţie tumorală minim invazivă asistată robotic, intervenţie realizată în premieră în regiunea de nord-est.

Sistemul cu care s-a făcut intervenţia chirurgicală a fost achiziţionat prin intermediul proiectului CENEMED, desfăşurat de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, în colaborare cu Institutul de Oncologie din Iaşi.

„Este vorba despre o colectomie segmentară stângă joasă, la un pacient de 63 de ani, diagnosticat, în urmă cu o lună, cu neoplasm de colon sigmoid. Intervenţia s-a desfăşurat în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iaşi, Clinica I Chirurgie Oncologică şi a fost realizată sub observaţia domnului doctor Victor Tomulescu, de la Ponderas Academic Hospital - Regina Maria din Bucureşti, în calitate de mentor. Evoluţia postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, fiind externat cu o stare generală foarte bună", a explicat medicul Dragoş Scripcariu, care a efectuat această intervenţie chirurgicală.

Medicul ieşean a afirmat că avantajele chirurgiei robotice sunt multiple, în primul rând cele comune cu ale chirurgiei minim invazive laparoscopice, precum durerea redusă sau recuperarea mai rapidă.

„În plus, chirurgia robotică vine cu o imagine şi o accesibilitate mai bună asupra câmpului operator, ceea ce permite realizarea unei limfadenectomii extensive, cu pierderi minime de sânge şi, în plus, mobilizarea redusă a formaţiunii tumorale în timpul de disecţie", a afirmat Dragoş Scripcariu.

Cazul a fost documentat şi inclus în studiul desfăşurat în cadrul proiectului CENEMED, care urmăreşte impactul mobilizării tumorale limitate asupra evoluţiei postoperatorii.

„Au fost colectate date atât din preoperator, cât şi din evoluţia postoperatorie imediată cu privire la răspunsul imun şi morbiditatea asociată intervenţiei chirurgicale şi neoplaziei. Mă bucur că am avut ocazia de a practica această intervenţie chirurgicală şi, cel mai important, că evoluţia pacientului a fost una foarte bună din toate punctele de vedere", a mai declarat medicul Dragoş Scripcariu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Pedeapsa primită de poliţistul din Vaslui care a împuşcat în cap un şofer fugar. Daune record pentru familia victimei

A umilit doi poliţişti veniţi să îi aducă o citaţie. Oamenii legii au fost la un pas să fie omorâţi, au scăpat cu fuga

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie