Orgie sexuală cu un poliţist, o minoră şi un „peşte“, consumată într-o maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent de poliţie din Judeţul Iaşi a fost condamnat de justiţia ieşeană după ce a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră într-o maşină în care se mai afla şi proxenetul tinerei.

Judecătorii ieşeni au decis ca Daniel Avarvarei, de 29 de ani, să fie condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu un minor. Poliţistul ieşean a fost acuzat că a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră, într-o maşină în care se afla şi proxenetul acesteia. Scena s-ar fi petrecut într-o maşină parcată în apropierea unei benzinării din Paşcani şi, potrivit declaraţiei Cătălinei A., în momentul actului sexual, în maşină se afla şi proxenetul Constantin Radu Crăciun, considerat liderul grupării. La acea vreme, minora era dată dispărută de către părinţi.

“Inculpatul a determinat-o pe partea vătămată să întreţină raportul sexual cu poliţistul Avârvarei Daniel Marian spunându-i că acesta o poate ajuta, convingându-i pe părinţii ei să îşi retragă plângerea de dispariţie”, se mai arată în rechizitoriu.

În acelaşi dosar, un alt poliţist, Ciprian Moneagă, a fost condamnat anterior la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Moneagă ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o altă minoră în sediul Poliţiei. Proxeneţii la care au apelat agenţii ieşeni au fost şi ei condamnaţi pentru trafic de minori. Astfel, Radu Crăciun a primit nouă ani şi opt luni de închisoare, Constantin Topiţă şi Vasile Radu câte opt ani şi patru luni de închisoare în timp ce Gheorghe Paşcu la cinci ani de închisoare.

Referitor la reţeaua pusă pe picioare de aceştia, anchetatorii au reţinut că aceştia le cazau pe minore în pensiuni şi hoteluri pentru a presta raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi. Decizia luată ieri de judecătorii Curţii de Apel Iaşi este definitivă.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor