Olimpia din Cluj şi-a bătut măr adversarele de la Cupa Iaşiului European la Fotbal Feminin FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secvenţă din meciul pentru titlu, între Olimpia Cluj şi FCM Tg Mureş

La Iaşi a avut loc în weekend-ul trecut unul dintre cele mai puternice turnee de fotbal feminin organizat în ultima perioadă în România. Lupta dintre competitoare a fost acerbă.

Şase echipe s-au înscris la turneul care s-a desfăşurat pe un teren cu suprafaţa sintetică din cadrul bazei de pregătire a echipei CSMS Iaşi.

La competiţie au participat inclusiv formaţiile naţionale sub 17 şi 19 ani ale României, respectiv Republicii Moldova.

Cupa Iaşiului European la Fotbal Feminin se află la prima ediţie şi a fost organizată de conducătorii clubului local, Navobi Iaşi.

S-au marcat multe goluri în fiecare meci, media situându-se în jurul numărului zece.

Echipa locală a pierdut primul meci, disputat cu formaţia Olimpia Cluj, cu scorul de 10-3. Următorul l-a pierdut la limită, cu 6-5, iar în meciul pentru locurile 5-6 a reuşit să câştige cu 7-0.

Câştigătoarea turneului este formaţia Olimpia Cluj, care a reuşit să-şi domine clar adversarele.

Clasament final:

1. Olimpia Cluj
2. FCM Târgu Mureş
3. România U17
4. Moldova U19
5. CS Navobi Iaşi
6. Independenţa Baia Mare

"Este o mare bucurie că am reuşit organizarea acestui eveniment. Ne-am dorit meciuri tari şi le-am avut, care ne-au arătat nivelul la care am ajuns şi unde am vrea să ajungem în următorii ani. Cred că avem o echipă tânără, ambiţioasă, unită şi putem facem performanţe în fotbalul feminin", a declarat Adrian Ambrosie, preşedinte al CS Navobi Iaşi.

Citeşte şi:

Fetele cu gleznele cele mai fine din România se întrec în acest weekend la Iaşi

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online