O mamă de 27 de ani şi-a provocat avort cu andreaua. Medicii ieşeni trag un semnal de alarmă privind lipsa educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 27 de an, însărcinată în 16 săptămâni, şi-a provocat un avort folosindu-se de o andrea, ajungând în stare gravă la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi.

Din cauza complicaţiilopr apărute, tânăra şi-a pus viaţa în pericol, iar în momentul de faţă este internată la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a unităţii medicale din Iaşi. 

Pacienta a fost salvată şi este în ATI, cu grad foarte mare de probabilitate de a pleca în ordine de la noi. Acum se află într-o perioadă de recuperare şi va fi mamă la ceilalţi doi copii pe care îi mai are acasă. A fost anunţată Poliţia, iar femeia a recunoscut că şi-a produs singură avortul. Totul e ca pe vremea de acum zeci de ani în urmă. Important este că n-ar trebui să mai ajungem să avem astfel de cazuri”, a precizat Iolanda Blidaru, managerul maternităţii.

Managerul a mai arătat că se ajunge în astfel de situaţii din cauza lipsei unei educaţii sanitare de care dau dovadă majoritatea femeilor. “Încă mai întâlnim situaţii în care femeia recurge la gesturi disperate, la gesturi necugetate, pentru a-şi întrerupe o sarcină nedorită. Lucru care mă face să pun din nou în evidenţă şi în discuţie problema contracepţiei şi planificării familiale. Fără educaţia corespunzătoare şi fără informaţiile corespunzătoare nu se poate rezolva această chestiune. Sunt situaţii din acestea în care se pune în pericol viaţa femeii şi care ne arată că avem mult de muncit în ceea ce priveşte educaţia femeilor”, a mai subliniat Blidaru.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil