O ambulanţă care transporta un pacient a spulberat o vacă pe traseu. Animalul mergea nesupravegheat pe un drum naţional intens circulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu e prima dată când o vacă este surprinsă pe un drum naţional

Un echipaj medical ce a plecat din Botoşani cu destinaţia Iaşi a lovit pe drum o bovină. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime omeneşti însă ambulanţa a fost avariată şi nu a mai putut ajunge la spitalul din Iaşi. Bovina a murit în urma impactului.

Potrivit primelor informaţii obţinute de „Adevărul”, accidentul rutier a avut loc în dimineaţa zilei de joi, 20 septembrie, în preajma localităţii Popricani. 

În timp ce transporta un pacient către un spital din Iaşi, în faţa ambulanţei plecate din Botoşani a apărut o vacă, animalul fiind lovit în plin.

Ulterior incidentului membrii echipajului medical au cerut ajutor la Iaşi, la faţa locului fiind trimisă o altă ambulanţă cu medic. Pacientul a fost preluat şi dus, astfel, la o unitate spitalicească din Iaşi.

Cazul a intrat în vizorul reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, care au deschis o anchetă. Aceştia l-au vor amenda pe stăpânul animalului nesupravegheat. Tot săteanul ar putea fi obligat să achite şi cheltuielile de reparare a ambulanţei. 

Mai multe pentru tine:
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”