Noi date privind strada din Iaşi, refăcută cu bani europeni, care se surpă: „Municipalitatea recomandă ocolirea zonei împrejmuite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porţiune de Şoseaua Nicolina se surpă, iar traficul este direcţionat pe o singură bandă

În cursul serii de joi, oficialii din Primăria Iaşi au transmis un amplu comunicat privind incidentul de pe şoseaua Nicolina, acolo unde o bucată din arteră se surpă, din cauza unui şantier pentru un bloc cu 12 etaje. ApaVital a făcut joi săpături la conducta de apă potabilă din zonă. Haosul în trafic ar putea dura chiar şi trei luni.

Reprezentanţii municipalităţii ieşene au ţinut să precizeze că zona este atent monitorizată încă „de la primele efecte ale alunecării terenului din zona şantierului“, iar restricţiile de trafic vor fi menţinute şi în următoarele zile. Pentru a cunoaşte mai bine situaţia din teren, „reprezentanţii municipalităţii au apelat şi au colaborat în permanenţă cu specialişti recunoscuţi în domeniu de la Inspectoratul de Stat în Construcţii Iaşi, dar şi externi, precum expertul geotehnician dr. ing. Dan Ştefanache şi proiectantul Radu Cozma“.

Totodată, potrivit oficialilor Primăriei, „din noaptea de marţi spre miercuri, 9 spre 10 ianuarie, sub supravegherea reprezentanţilor municipalităţii şi a specialiştilor, echipele investitorilor au executat lucrări de colmatare a golurilor produse în urma evacuării masive a apelor subterane care au angrenat şi material nisipos, folosind material granular conform reţetelor specificate de geotehnicieni. De asemenea, au fost preluate izvoarele accidentale şi degajate spre o zonă de evacuare controlată. Totodată, au fost instalate dispozitive şi markeri de monitorizare a deplasărilor pe orizontală şi verticală în vederea determinării vitezei de deplasare a masei de pământ dislocate. În cursul zilei de miercuri, 10 ianuarie, au continuat lucrările de stabilizare a laturii nordice a terenului prin executarea de umpluturi şi evacuarea apelor subterane. De asemenea, a continuat monitorizarea alunecării terenului, însă nu s-au constatat modificări importante“.

Municipalitatea a  transmis că investitorul Daniel Niculiţă a fost somat să „să accelereze programul de lucrări în vederea stabilizării definitive a terenului şi, de asemenea, să remedieze cât mai urgent toate pagubele produse atât pe şos. Nicolina (la trotuar şi trama stradală), cât şi în vecinătăţi“.

Potrivit oficialilor Primăriei, joi, o echipă a „ApaVital SA a verificat starea unei conducte de aducţiune de 400 mm aflată în perimetrul terenului construcţiei, însă nu s-au constatat defecţiuni sau vreun pericol iminent. Cu toate acestea, reprezentanţii ApaVital S.A. au decis să execute lucrări de vizualizare prin săpătură la conducta respectivă, astfel încât aceasta să rămână sub control permanent“.

Traficul rutier în zonă va rămâne în continuare restricţionat la doar o bandă pe sensul de mers spre Podu Roş. De luni, după realuarea cursurilor, când zona va fi şi mai aglomerată, circulaţia s-ar putea deschide, dar doar pe încă o bandă, cea de lângă trotuar rămânând închisă.

„În prezent nu există niciun pericol pentru clădirile învecinate terenului în construcţie, dar municipalitatea recomandă ocolirea zonei împrejmuite pentru a evita orice fel de incident. Perioada până la finalizarea lucrărilor de structură necesare până la depăşirea cotei terenului dinspre şos. Nicolina este estimată la maxim 90 de zile, iar reprezentanţii municipalităţii vor ţine la curent opinia publică cu privire la evoluţia situaţiei“, au menţionat oficialii Primăriei Iaşi.

În ultimele zile, traficul din unul dintre cele mai mari cartiere din Iaşi este dat peste cap din cauza unor restricţii de trafic impuse de alunecările de teren provocate de săpăturile la fundaţia unui bloc cu 12 etaje, proiect imobiliar al dezvoltatorului Daniel Niculiţă. Şoseaua Nicolina a fost modernizată într-un proiect european de peste 20 de milioane de euro. Trotuarul, pista de biciclete, spaţiul verde şi bordura pe zeci de metri au început să alunece, iar fisuri importante au apărut în spaţiul carosabil. Locuitorii din zonă spun că au făcut sesizări de mai multă vreme, dar abia după ce terenul a luat-o la vale au apărut echipe ale Primăriei şi Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Citeşte şi:
FOTO VIDEO Pericolul real de sub strada din Iaşi care se surpă: „E rupt pământul ca la cutremur“. Ce spune dezvoltatorul imobiliar care construieşte blocul turn

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cum i-au „prins“ angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune pe asasinii premierului Armand Călinescu
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”