Nesimţire la Primăria Iaşi. Un sculptor a fost trimis acasă cu două statui pe care voia să le doneze oraşului: "V-am mulţumit frumos, ce vreţi să vă mai fac?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Neacşu, alături de unul dintre busturile pe care voia să le doneze FOTO oradeiasi.ro

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, a oferit un spectacol dizgraţios pentru calitatea de funcţionar public pe care o deţine.

Jurnaliştii prezenţi astăzi, 20 ianuarie, la sediul Primăriei Iaşi au surprins un dialog halucinant între Sebastian Buraga, purtătorul de cuvând al instituţiei, şi Alin Neacşu, un sculptor din oraş care s-a oferit să doneze municipalităţii două busturi înfăţişându-i pe compozitorul Ciprian Porumbescu şi pe scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea.

Sculptorul spune că a creat statuile pentru a le înlocui pe cele similare furate din Parcul Copou în luna martie 2013. Trei busturi din bronz au fost furate atunci chiar din inima verde a Iaşiului, după ce agenţii Poliţiei Locale din Iaşi nu mai trecuseră în patrulare prin zonă timp de mai multe zile la rând.

În vara anului trecut, municipalitatea a anunţat organizarea unui concurs de soluţii pentru refacerea busturile furate şi vândute apoi la fier vechi. Bugetul anunţat pentru artiştii plastici care vor câştiga proiectul este de 75.000 de lei.

O singură ofertă a fost depusă la concursul în care nu a fost decis încă un câştigător.

În aceste condiţii, artistul plastic Alin Neacşu a venit astăzi la primărie cu tot cu cele două busturi şi a anunţat că le donează, fără pretenţia unei remuneraţii. Intenţia lui Neacşu, chiar dacă susceptibilă de PR personal, a fost tratată cu un dispreţ şi o aroganţă inexplicabile de către Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Funcţionarul public a refuzat să-l direcţioneze pe artistul plastic către un oficial al municipalităţii în măsură să analizeze şi să preia donaţia. Mai mult, l-a făcut cu ou şi oţet pe sculptor pe motiv că nu s-a înscris la audienţă la unul dintre şefii primăriei şi l-a invitat să-şi ia busturile şi să plece acasă. "Nu este responsabilitatea noastră. Le-aţi adus aici, vă descurcaţi. Era foarte simplu: v-aţi fi înscris la concurs şi aţi fi refuzat remuneraţia. Vă mulţumim frumos, când o să avem nevoie de ele o să vă căutăm", i-a transmis Buraga artistului.

"Eu am făcut un act de donaţie, normal, uman, n-am venit să dau în cap nimănui şi dumneavoastră mă trataţi cu sictir. Se pot lua acele busturi, se pun în magazia Primăriei. Este un act de donaţie nelegat de niciun interes personal", i-a spus Neacşu oficialului primăriei.

În cele din urmă, după un sfert de oră de parlamentări, busturile au fost abandonate la intrarea în sediul Primăriei Iaşi.

Înregistrarea integrală a conversaţiei poate fi ascultată mai jos:

Mai puteţi citi:

VIDEO Statuile lui Barbu Delavrancea, Ciprian Porumbescu şi Nicolae Gane au fost furate la Iaşi, chiar din Parcul Copou

Liber la furat ca-n codru în inima verde a Iaşului. Niciun poliţist nu mai patrulează pe lângă teiul lui Eminescu de doi ani

Bucăţi din statuile furate din Parcul Copou au fost găsite de poliţişti la un centru de colectare a fierului vechi

Au fost prinşi hoţii busturilor din Parcul Copou. Cinci adolescenţi au spart statuile în bucăţele, le-au vândut la fier vechi şi au cheltuit banii pe jocuri video şi ţigări

Retorică "umanistă" a Primăriei Iaşi în cazul busturilor furate din Copou. Hoţii sunt chemaţi să returneze sculpturile cu promisiunea unei recompense spirituale

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie