Motivul halucinant pentru care un bărbat i-a dat foc iubitei: „Eu vin de la crâşmă şi-o găsesc mai beată decât mine?“. Femeia a murit după 9 zile de agonie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a fost transportată la spital însă nu a mai putut fi salvată FOTO Adevărul

Un bărbat de 46 de ani din judeţul Iaşi a fost condamnat la 25 de ani de puşcărie după ce a fost găsit vinovat de omor calificat. Constantin Alupoaei şi-a incendiat iubita, care a murit după 9 zile de agonie.

Individul şi iubita sa trăiau împreună într-o casă din Hîndreşti de aproximativ patru ani. Amândoi obişnuiau să consume alcool şi, ca atare, certurile erau la ordinea zilei în casa celor doi.

Un astfel de conflict a avut loc pe 5 noiembrie 2018, când individul a mers la un consătean pentru a-l ajuta la treabă şi a băut acolo 300 de mililitri de tărie. Pe la 11.00, Alupoaei s-a întors acasă şi s-a culcat.

„Ulterior, inculpatul s-a trezit din somn şi pentru că nu se simţea bine, s-a deplasat la barul sătesc, unde a consumat aproximativ 200 ml alcool, tărie. În jurul orelor 17.00, a revenit acasă şi a constatat că victima era în stare avansată de ebrietate“, se arată în motivare. Alupoaei s-a plâns judecătorilor, textual, că iubita sa era „mai beată decât mine“ şi că acest fapt l-a „enervat foarte tare“.

Alupoaei a început să îşi bată concubina şi, după ce a lovit-o de mai multe ori, femeia s-a refugiat în lateralul casei, unde s-a aşezat ghemuită. La un moment dat, individul a venit cu o sticlă în care se afla benzină, a stropit-o pe femeie în cap şi i-a dat foc.

„Victima a început să ţipe, deoarece îi ardeau părul şi picioarele. Văzând starea în care era victima, inculpatul a luat o găleata cu apă şi a aruncat-o asupra acesteia. Focul s-a stins la nivelul capului victimei, dar pantalonii cu care era îmbrăcată au continuat să ardă, astfel că inculpatul a pus un preş peste picioarele victimei, pentru a stinge focul. Victima ţipa în continuare“, au mai precizat judecătorii.

După agresiune, individul a mers în casă, unde a băut o cană de vin şi a fumat o ţigară. Victima s-a aşezat pe un pat, cu răni extrem de grave, şi, într-un final, Alupoaei a mers la un vecin şi a sunat la 112. După 9 zile de spitalizare, femeia a murit din cauza arsurilor grave. La proces, Alupoaei a precizat că s-a certat cu victima deoarece i-a furat jumătate de litru de ţuică. „M-am enervat foarte tare întrucât eu vin de la crâşmă şi o găsesc pe ea mai beată decât mine“, a spus individul. 

Sentinţa Curţii de Apel Iaşi este definitivă.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort