Modificări importante după afişarea rezultatelor finale la Bac 2018. La Iaşi a crescut cu 25% numărul mediilor de zece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După afişarea rezultatelor finale la examenului de Bacaluareat, se schimbă lista cu elevii ieşeni care au obţinut medie maximă.

Astfel, numărul elevilor cu media 10 a crescut de la 8 la 10. În urma contestaţiilor o elevă de la Colegiul Naţional a obţinut 10 la Limba şi literatura română, notă crescută de la 9.9, iar un elev de la Colegiul „Costache Negruzzi“ a luat 10 la Matematică , după ce iniţial a fost notat cu 9.8. 

Practic, jumătate dintre mediile maxime sunt de la Colegiul Naţional, respectiv 5. Două medii de 10 au fost obţinute de elevi de la „Costache Negruzzi“, iar câte una de tineri de la colegiile „Emil Racoviţă“, „Garabet Ibrăileanu“ şi de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea“ din Paşcani. 

Toţi elevii care au obţinut în acest an media 10 la Evaluarea Naţională sau la Bacalaureat vor fi premiaţi în ziua de 12 iulie, la ora 12,00, în Sala Vasile Pogor a Primăriei Iaşi, în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria municipiului Iaşi şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

La Bac 2018 s-au înscris 5.258 de elevi din care 457 nu s-au prezentat, iar doi au fost eliminaţi. Elevii ieşeni au depus peste 1.500 de contestaţii, cele mai multe fiind înregistrate la Limba română, profil real - 510. 184 de contestaţii au fost făcute la Istorie şi 155 la Matematică. 

„În urma etapei de contestaţii, Iaşul rămâne pe locul II la nivel naţional cu un procent de 81,11%. Din cele 1518 de note contestate, 515 au fost modificate în minus, iar 879 au fost modificate în plus. Un număr de 124 de note nu s-au modificat, 33 de note peste 5 au fost scăzute sub 5, iar 38 de note sub 5 au fost mărite peste 5“, au transmis oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?