Moartea bizară a unei fetiţe de doi ani. A intrat în stop cardiac după ce a mâncat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Timiş Online

O fetiţă în vârstă de 2 ani din comuna Cozmeşti, judeţul Vaslui, a murit în circumstanţe stranii. Copilul a fost găsită în maşina familiei, în stop cardiac.

Echipajul de terapie intensivă mobilă din Vaslui şi cel al elicopterului SMURD Iaşi care au ajuns la faţa locului au început resuscitarea, dar copilul nu a reacţionat, astfel că după jumătate de oră a fost declarat decesul.

Membrii familiei spun că fetiţei i s-ar fi făcut rău imediat după ce a fost hrănită, iar tatăl acesteia, cu care se afla în acel moment, ar fi apelat imediat numărul de urgenţă 112.

„Echipajul aero-medical SMURD a fost solicitat la o pacientă în vârstă de doi ani, din Vaslui, care a fost găsită în stop cardio-respirator, cu pupilele fixe, non-reactive. Aceştia au recurs la intubarea oro-traheală şi la ventilaţie mecanică, începând imediat resuscitarea. Din păcate, după 33 de minute de încercări, a fost declarat decesul“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Părinţii copilei nu ar fi căsătoriţi, iar cea mică ar fi rămas în grija tatălui şi a bunicilor. Corpul copilei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru a fi efectuată autopsia.

Citiţi şi:

Reacţia Mitropoliei Moldovei în cazul preotului acuzat că a lovit un copil penticostal pentru că nu şi-a făcut cruce

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”