Mitingul pro-Băsescu de la Iaşi, blocat de primărie printr-o găselniţă uluitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Gheorghe Nichita

Primarul USL al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a refuzat să aprobe cererea depusă de filiala locală a PDL pentru organizarea unui miting de susţinere a preşedintelui suspendat pe data data de 21 iulie.

Susţinătorii PDL urmau să se întâlnească în Piaţa Unirii din Iaşi sâmbătă, 21 iulie, la orele amiezii. Primarul de Iaşi a anunţat astăzi, 10 iulie, că nu autorizează protestul deoarece pe 21 iulie este programat un miting USL în Piaţa Unirii, între orele 8.00 - 20.00. Primarul susţine că cererea USL a fost depusă încă de vineri, cu câteva zile înaintea celei de la PDL.

"Nu putem să facem împreună acest miting pentru că interzice legea. În 2007 au fost ei mai iuţi de picior, acum suntem noi", a concluzionat Gheorghe Nichita, primarul USL al Iaşiului.

În replică, liderii PDL Iaşi au depus o altă cerere la Primăria prin care cer organizarea unui miting pe 21 iulie, dar pe esplanada din faţa Palatului Culturii. Solicitarea acestora este în curs de analizare la nivelul Primăriei Iaşi.

„Refuzul de a aproba mitingul şi organizarea unui contra-eveniment exact în aceeaşi zi este un abuz din partea primarului, un act care dă dovadă de laşitate care va fi sancţionat de către ieşeni", a declarat deputatul PDL Petru Movilă.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți