Mii de ieşeni vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, din cauza secetei şi a temperaturilor ridicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Mii de ieşeni din mai multe comune vor fi nevoiţi să economisească apă potabilă în luna iulie, din cauza secetei care a afectat grav regiunea Moldovei.

Locuitorii mai multor comune din judeţul Iaşi vor primi apă potabilă după program, din cauza secetei şi a temperaturilor ridicate din următoarea perioadă.  

Din cauza creşterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.

„În perioada 28 iunie - 4 iulie 2022 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situaţie de a furniza apă potabilă după program zilnic, în intervalul orar estima ora 6.00 - 22.00, către utilizatorii din localităţile Fântânele din comuna Fântânele, Oneşti şi Plugari din comuna Plugari, Chişcăreni, Hălceni, Şipote, Iazul Nou, Mitoc din comuna Şipote, Hermeziu, Zaboloteni, Vladomira, Trifeşti din comuna Trifeşti, Perieni, Bălteni, Probota din comuna Probota, Iacobeni, Broşteni, Vlădeni, Alexandru cel Bun, Borşa, Vâlcelele din comuna Vlădeni, Şoldana, Glăvăneşti, Spineni şi Andrieşeni din comuna Andrieşeni, Tabăra, Şoloneţ, Buruieneşti şi Bivolari, comuna Bivolari”, transmite ApaVital. 

Timp de aproape o lună, tot pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, locuitorii din localităţile Coarnele Capri şi Arama vor primi apă potabilă doar între orele 8.00 - 10.00 şi 18.00 - 21.00. În aceeaşi situaţie se află utilizatorii din localităţile Munteni, Satu Nou, Ruşi, Ulmi şi Liteni din comuna Belceşti, dar şi din Mălăieşti, Gropniţa, Forăşti, Bulbucani, Sîngeri şi Săveni comuna Gropniţa.

ApaVital a transmis utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creştere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă. „Aceastadetermină dificultăţi în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal“, precizează ApaVital.


Vă recomandăm să citiţi şi: 

De ce nu dronele, ci tancurile, vor elibera Ucraina: rata de succes ridicată a aeronavelor, rezultatul unor condiţii unice

Summit-ul NATO de la Madrid: Cinci provocări pentru alianţa militară

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026