Membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate de la Iaşi nu mai ies în stradă de Ziua Unirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotărâţi să iasă în stradă pentru a protesta chiar de Ziua Unirii, în urma nerezolvătii unor revendicări, militarii în rezervă au decis să anuleze mitingul de la Iaşi.

Membrii filialei ieşene a Sindicatului Cadrelor Militare (SCMD) vroiau să iasă în stradă pe 24 ianuarie în semn de nemulţumire faţă de pensiile pe care le primesc, în condiţiile în care au reclamat acest lucru în scrisori deschise trimise fostului ministru al Apărării, Gabriel Oprea.

„Urmare discuţiilor constructive purtate între membrii Biroului Operativ al SCMD Filiala Iaşi în ziua de 19.01.2016 cu dl. Mihai Chirică, primarul interimar al municipiului şi în ziua de 20. 01. 2016 cu dl. Răzvan Bogdan Abalasi, subprefectul judeţului (la solicitarea expresă a acestora) Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, Filiala Iaşi a hotărât să renunţe la organizarea şi desfăşurarea mitingului de protest programat în ziua de 24 ianuarie între orele 15.30- 17.30 pe spaţiul public din faţă sediului Instituţiei Prefectului Iaşi (str.Anastasie Panu nr.60) şi aprobat prin Dispoziţia nr.45/14.01.2016 privind aprobarea solicitării SCMD filiala Iaşi privind organizarea unei adunări publice (acţiune de pichetare). Instituţia Prefectului şi Primăria Iaşi întreprind demersuri oficiale comune pe lângă Guvernul României pentru organizarea unei întâlniri de lucru între o delegaţie a sindicatului şi dl. prim ministru Dacian Cioloş în timpul cât acesta se va află la Iaşi, pentru informare concretă asupra revendicărilor militarilor în rezervă şi în retragere pe care dorim să le soluţioneze în timpul cel mai scurt. În consecinţă şi în conformitate cu cele convenite, începând cu 21.01 2016 orele 08.00, toate măsurile de organizare şi desfăşurare a mitingului de protest se sistează“, se precizează într-un comunicat al SCMD.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort