Medicii care fac muncă microscopică cu rezultate excepţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorii au fost votaţi în baza unor criterii de performanţă

Chirurgii plasticieni din Iaşi au realizat peste 800 de operaţii de replantare de braţe şi degete în decursul celor 25 ani de funcţionare a Centrului „SOS Mâna"

Intră în sala de operaţii câte o armată de medici, stau acolo câte 5-12 ore şi lucrează neîntrerupt pe un microscop care cântăreşte o tonă cu ace care nu pot fi văzute cu ochiul liber. Este munca echipei de opt specialişti în chirurgie plastică de la Iaşi şi a celor 15 rezidenţi care vindecă persoanele mutilate. Replantează mâini, degete, picioare, reconstruiesc urechi şi penisuri cu ajutorul unei munci titanice care presupune refacerea fiecărui vas, nerv, venă, os şi bucată de piele. Din 1987 de când s-a înfiinţat Centrul „SOS Mâna" coordonat de profesorul Teodor Stamate, la Iaşi au fost realizate peste 825 de operaţii-maraton de replantare, cu o rată de reuşită de 82,6%.

Citeşte povestea echipei de succes de la Centrul „SOS Mâna" în ediţia de Iaşi a cotidianului „Adevărul". Ziarul se găseşte la toate punctele de difuzare a presei, la preţul de 1,9 lei.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”