Medic stomatolog bătut şi jefuit într-o comună de la marginea Iaşiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medic arab, stabilit împreună cu familia în comuna ieşeană Tomeşti, a fost bătut şi jefuit miercuri seară în propria locuinţă.

Localnicii din Tomeşti povestesc că medicul de origine arabă, care a terminat studiile la Iaşi, a ieşit în curte pentru a închide poarta, iar când s-a întors în casă a găsit trei persoane cu măşti pe faţă care l-au legat şi bătut până l-au convins să dea toţi banii din casă.

Palestinienii care au sechestrat un taximetrist vor fi judecaţi la Iaşi

"S-a întocmit dosar penal în acest caz. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi de tâlhărie, urmând a se dispune măsurile legale", a spus Georgiana Ivan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi.

Medicul stomatolog locuieşte într-o casă din Tomeşti, la parterul căreia se află cabinetul său. Oamenii legii susţin că, cel mai probabil, hoţii au acţionat la pont.

Vom reveni cu amănunte