Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi a primit truse laparoscopice noi (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cea mai mare maternitatea din Moldova au ajuns două truse de laparoscopie în valoare totală de aproximativ 200.000 de euro. Cele deja existente erau vechi de 15 ani.

Două truse moderne de laparoscopie au ajusn zilele trecute la cea mai mare maternitate din Capitala Moldovei. Acestea au fost achiziţionate de Ministerul Sănătăţii printr-un program al Băncii Mondiale şi au costat aproximativ 200.000 de euro.

Noile dispozitive vor permite realizarea de intervenţii chirurgicale compelxe, fără incizie. Printre avantajele noii aparaturi se numără vindecarea mult mai rapidă a pacientelor, cheltuieli mai reduse, dar şi instruirea rezidenţilor.

„Aceste două truse de laparoscopie sunt foarte utile şi sun aspect didactic pentru că toţi rezidenţii de obstetrică ginecologie de la noi vor învăţa să facă celeoscopii diagnostice şi intervenţionale. Printre avantaje, nemaifăcându-se o incizie în peretele abdominal, recuperarea este foarte scurtă. Din punct de vedere al aspectului financiar, spitalizarea fiind mai scurtă, cheltuielile sunt mai scurte. Este atât avantajul pentru paciente, dar şi pentru spital pentru că există un rulaj mai mare de paturi, un număr mai mare de cazuri rezolvate şi este foarte important că după aceste intervenţii laparoscopice femeile se reinseră în viaţa de familie şi se pot duce la serviciu mult mai repede şi deci recuperarea e mult mai uşoară", spune doctorul Mircea Onofriescu, managerul Maternităţii „Cuza Vodă" Iaşi.

Trusele de laparoscopie existente în spital erau vechi de aproximativ 15, instrumentarul era depreciat şi nu mai puteau fi folosite la operaţii.

„Ministerul Sănătăţii a achiziţionat în 1997 primele truse de laparoscopie care au funcţionat în maternitatea noastră, sigur că ele sunt depăşite şi uzate din punct de vedere fizic şi moral şi abia acum s-a reuşit o înlocuire adevărată a acestui tip de aparatură", spune deoctorul Cătălin Mihăilă, şeful Blocului Operator al Maternităţoo „Cuza Vodă" Iaşi. 

Mai citiţi:

Viaţa bebeluşilor din maternităţile ieşene depinde de birocraţie. S-a reuşit transferul a doi nou-născuţi la Viena în trei săptămâni

ŞOCANT O ieşeancă nu ştia că are gemeni. Pe un copil l-a născut acasă, iar pe celălalt la maternitate

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală