Măreşte sânii cu grăsime de pe şolduri şi burtă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul Teodor Stamate, specialist în chirurgie estetică, va încerca, în premieră naţională, o tehnică de refacere a sânilor. Deşi costisitoare, intervenţia de la Iaşi este recomandată femeilor operate de cancer mamar şi care nu tolerează implanturile cu silicon.

Tehnica a fost lansată pe piaţă acum o lună, de către profesorul american Roger El Khoury. „Tehnica lui este deosebită, curajoasă. Despre implanturile de grăsime s-a mai vorbit, dar el este primul care face o selecţie a celulelor adipoase prin centrifugare, ceea ce înseamnă că implantul se face doar cu celule rezistente“, a explicat profesorul Teodor Stamate, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan“ din Iaşi. 

Un alt element important este sistemul Brava. Format din două ventuze de silicon şi o pompă, acestea înlocuiesc vechiul balonaş care se introducea chirurgical şi se care se umfla treptat pentru a întinde ţesutul ca să facă loc viitoarelor implanturi. Ventuzele se aplică pe torace cu aproximativ 11 zile înainte de operaţia propriu-zisă, iar pompa este folosită pentru a creşte presiunea.

Folosirea lor scuteşte pacienta de incizie şi, implicit, de cicatricile inestetice. Profesorul Stamte spune că intervenţia chirurgicală are două etape.

Procedură în două etape

Mai întâi se face liposucţia, deci pacienta îşi recapătă supleţea, apoi grăsimea extrasă este introdusă, printr-un tub cu diametrul de trei-patru milimetri, în sân. Din nou, femeia scapă de bisturiu. Între cele două etape, grăsimea prelevată este centrifugată, iar celulele stem, rezistente, sunt separate de cele inutile.

„Implantul va conţine doar celule de calitate. Tehnica este ideală pentru femeile cu asimetrii mamare, pentru cele care au avut un implant mamar respins de organism, unele încearcă chiar de trei-patru ori, şi pentru cele mutilate de operaţiile de extirpare a celulelor canceroase“, explică profesorul ieşean.

Fără grăsime, fără urme

Fără cicatrici, fără riscul de a avea reacţii ciudate la silicon, combinate cu liposucţie, intervenţia propusă de american şi, acum, de profesorul ieşean pare perfectă.

Din nefericire, preţul ar putea descuraja multe dintre doritoare.

„Procedura este de durată. Trebuie să faci pregătiri înainte şi după, iar intervenţia durează o zi întreagă. Costurile se ridică la 5.000-9.000 de dolari“, a spus Teodor Stamate. Primul implant de acest fel va fi realizat la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Iaşi luna viitoare.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente