Mamă ucisă şi violată de fiu, sub privirile autorităţilor şi vecinilor. În ziua morţii, Poliţia a audiat victima şi a lăsat-o în curte cu agresorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ieşean a fost încarcerat după ce a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor. Ion Istice a fost găsit vinovat de moartea mamei sale, chiar dacă nu a recunoscut fapta. Decizia de condamnare în cazul său este definitivă.

Declaraţiile adunate de judecători în timpul procesului au demonstrat că Istice nu doar că şi-ar fi lovit mama cu sălbăticie, ci ar fi întreţinut şi raporturi sexuale cu aceasta. Victima l-ar fi iertat de fiecare dată, chiar şi atunci când, după o bătaie cruntă, a formulat în primă fază plângere la Poliţie. De altfel, viaţa de calvar pe care Ioana Buleu a avut-o la finalul vieţii era ştiută de tot satul, ba chiar şi de poliţiştii din comună, care nu de puţine ori au fost chemaţi să intervină la domiciliul bătrânei.

Femeia se ocupa cu gospodărie şi, deşi avea pensie, mai mergea şi în sat pentru a lucra. La rândul său, Istice lucra în sat, însă folosea banii pentru a-şi cumpăra alcool. Când rămânea fără bani, îi mai cerea mamei sale, şi nu de puţine ori o bătea cu sălbăticie.

„Când inculpatul venea acasă seara, pe fondul consumului de alcool, devenea agresiv faţă de mama sa, pe care, sub diverse motive fie pentru că nu-i plăcea mâncarea, fie că aceasta nu-i dădea bani din pensie, fie că nu-i spăla sau nu-i călca hainele, fie că nu făcea focul, fie că nu-i dădea băutură, fie că nu făcea treabă în grădină sau altă treabă pe care i-o dădea de făcut dânsul, o înjura şi o bătea crunt“, se arată în motivarea in­stan­ţei. Judecătorii au audiat nenumăraţi săteni care au arătat că victima era bătută în special în cap şi la coaste. La un moment dat, individul i-ar fi rupt mâna mamei sale, altădată i-ar fi pus mâna intenţionat pe plită pentru a o frige, au mai povestit vecinii. „Venea toată la mine zdrobită, plină de vânătăi“, a spus o vecină. În aprilie 2016, bătrâna a fost lovită cu tocătorul de lemn peste mână şi a făcut plângere la Poliţie, însă dosarul nu a ajuns în instanţă pentru că bătrâna şi-a retras acuzaţiile. În vara acelui an, agresiunile fiului au devenit din ce în ce mai crunte, victima suferind la un moment dat şi o ruptură de claviculă.

În  noiembrie 2016 a fost bătută violent în zona capului, în mai multe zile, una dintre agresiuni având loc pe 10 noiembrie, când Istice s-a enervat că mama sa nu i-a spălat şi călcat hainele. „Fiul meu m-a lovit de mai multe ori cu pumnii şi picioarele peste corp la întâmplare şi peste faţă, iar eu am căzut pe pat“, e declaraţia consemnată de un poliţist de la Lespezi. Deşi era lovită, femeia nu a fost dusă atunci la spital, şi agentul care i-a luat declaraţia iniţială a plecat. După câteva ore, femeia a murit. La IML, legiştii au descoperit că femeia avea multiple leziuni craniene, dar şi fracturi costale şi traumatisme lombare şi cervicale.  

Istice s-a apărat la proces şi a spus că mama sa ar fi căzut înainte de a muri şi de asta a suferit leziuni care au condus la deces. 

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie