Mamă şi fiică, înjunghiate în somn de trei criminali eliberaţi condiţionat. Victimele, confundate cu duşmani din puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Marolicaru a mai fost condamnat pentru fapte grave, una dintre ele din 2002, când şi-a mutilat soţia  FOTO Ziarul de Iaşi

Trei indivizi recidivişti din Iaşi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal fiind acuzaţi de tentativă la omor. Ei au fost arestaţi preventiv şi, în perioada următoare, urmează a fi audiaţi de judecători.

Corneliu Marolicaru, Gheorghe Gherasim şi Sergiu Rotaru Gavriliuc au fost trimişi în judecată pentru o agresiune comisă asupra a două femei din municipiul Iaşi, pe care cei trei le-au confundat cu doi foşti colegi de penitenciar, se arată în rechizitoriul întocmit pentru trimiterea lor în judecată. Tribunalul Iaşi a înregistrat dosarul celor doi la finele lunii septembrie însă nu a stabilit încă un prim termen de judecată. 

Toţi trei sunt cunoscuţi în Iaşi pentru fapte violente, petrecându-şi mare parte din viaţă în penitenciar. Tot în penitenciar, Marolicaru şi Gherasim au fost colegi de celulă, primul tăindu-i gura până la urechi celui de-al doilea, în urma unui conflict ce a avut loc acum mai mulţi ani.

În rechizitoriu, procurorii ieşeni menţionează că fapta celor trei, toţi eliberaţi condiţionat, a avut loc în noaptea de 14 spre 15 august 2017. Atunci, cei trei au intrat în casa Paraschivei B., din Iaşi. Femeia locuia alături de fiica sa Petronela, precum şi de nepoata sa de nouă ani. Victimele dormeau când în casă au intrat cei trei agresori, ambele fiind înjunghiate în timp ce se aflau în pat. 

Cei trei sunt recidivişti 

„Maniera în care au acţionat inculpaţii Marolicaru Corneliu, Gherasim Gheorghe şi Gavriliuc Rotaru Sergiu şi momentul ales, în cursul nopţii, profitând de faptul că persoanele vătămate dormeau în camera lor şi le-au aplicat lovituri de cuţit, în mai multe rânduri în ceea ce-o priveşte pe B.P., presupune o periculozitate sporită a inculpaţilor, care s-au ajutat reciproc şi au cooperat la săvârşirea faptei“, se arată în rechizitoriu.

Un violator liberat cu Legea recursului compensatoriu a violat o femeie în centrul Capitalei

Aceştia mai menţionează că bătrâna a fost tăiată în zona braţelor, în timp ce încerca să îşi apere zonele vitale, în timp ce Petronela B., însărcinată la acel moment, „şi-a pus braţele pe abdomen / torace pentru a-şi apăra copilul nenăscut.“ „Împrejurarea că inculpaţii au avut convingerea că persoanele pe care le-au atacat în somn erau M.A. şi T.S. şi confuzia acestora asupra persoanelor vătămate - error in persona - este fără relevanţă, viaţa şi integritatea fizică a persoanelor fiind protejată în egală măsură“, se mai arată în rechizitoriu. 


Potrivit procurorilor, Marolicaru Corneliu şi Gherasim Gheorghe sunt în stare de recidiva post-executorie iar Gavriliuc Rotaru Sergiu este recidivist post-condamnatoriu. A fost eliberat condiţionat la data de 10.04.2013 cu un rest de pedeapsa de 1.632 zile.

Corneliu Marolicaru şi-a măcelărit soţia în 2002, când i-a tăiat femeii un obraz, o bucată din pulpă şi i-a tăiat cu lama un tatuaj de pe umăr. Totul pentru a o mutila pe femeie, deoarece aceasta voia să îl părăsească. De asemenea, în anii 90, Marolicaru şi-a ucis soacra cu un topor, fiind internat atunci la Spitalul de Psihiatrie. În ciuda acestui fapt, cei doi au rămas prieteni, dovadă şi fapta odioasă pentru care au fost trimişi acum în judecată.

Citeşte şi: 

Reţeta unei tragedii rutiere. Şofer de BMW la 20 de ani, vitezoman în localitate şi cu live-uri pe Facebook, la volan: „Hihi, se duce drăcia, nu glumă!”

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită