Măcel în lumea interlopă din Iaşi. Tânără tăiată la cap după un atac cu săbii, bâte şi macete. Poliţia a scăpat printre degete interlopii, însă le-a găsit BMW-urile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vandam Constantin, în timpul unei alte agresiuni, de acum câţiva ani

Trei membri ai lumii interlope din Iaşi sunt daţi în urmărire naţională după ce pe numele lor au fost emise mandate de arestare în lipsă. Interlopii au fost protagoniştii unui episod violent ce a avut loc în Iaşi, însă au reuşit să se facă nevăzuţi înainte de a fi prinşi de Poliţie. O tânără a fost rănită grav după ce a fost lovită cu sabia în zona capului.

Poliţiştii ieşeni îi caută pe Vandam, Vasile şi Diego Constantin, toţi membri au aceleiaşi familii, pentru un conflict violent ce a avut loc la finele lunii octombrie. Acum mai multe săptămâni, Vandam (21 de ani) a avut un conflict cu Ciprian Adrian Berescu, din cauza unei partide de poker. Din acest motiv, între membrii celor două familii, în ultima perioadă, au avut loc mai multe conflicte, Ciprian Berescu plecând în cele din urmă din ţară.

Fratele acestuia şi-a sărbătorit ziua de naştere în data de 28 octombrie, alături de Loredana V. şi Eduard F. Cei trei au mers cu un Mercedes într-un club din zona Palas Mall. Au plecat din local la ora 4.30, spre zona Canta. Pe traseu, au observat că sunt urmăriţi de două maşini marca BMW. Când au ajuns în Canta, Mercedes-ul lui Berescu a fost blocat de cele două maşini conduse de membrii familiei Constantin. „Din primul autoturism BMW au coborât patru persoane, dintre care trei înarmate cu bâte, săbii şi spray lacrimogen, şi au început să lovească parbrizul, geamurile laterale ale autoturismului Mercedes, până când geamurile s-au spart. Au fost loviţi ocupanţii din faţă, respectiv şoferul V. Loredana - cu un obiect contondent-tăios, în partea dreaptă a capului şi a corpului. Au pulverizat apoi spray lacrimogen în interior determinând ocupanţii maşinii să iasă în exterior. Incidentul a fost de o intensitate deosebită“, se arată în propunerea de arestare.

Agresorii au plecat de la faţa locului, lăsând acolo o sabie şi o macetă. Victimele au sunat atunci la 112. Cel mai grav rănită era Loredana V., care sângera abundent. Procurorii spun că, deşi era noapte, mai multe persoane de la blocurile din apropiere au fost trezite de zgomote şi au observat scenele violente. Poliţiştii au efectuat percheziţii în data de 1 noiembrie, însă nu l-au găsit pe Vandam şi pe ceilalţi membri ai familiei sale. Au găsit însă un BMW X6 ce îi aparţine lui Vandam, precum şi un topor, un spray iritant, o macetă, o sabie, o bărdiţă şi un baston telescopic.

Daţi în urmărire naţională

Membrii familiei Constantin au fost citaţi la Poliţie, însă nu s-au prezentat. Potrivit rudelor lor, le era teamă că nu ar fi în siguranţă, fiind efectuate demersuri în comunitate pentru a se instrumenta o aşa-zisă judecată ţigănească. Poliţiştii au încercat să îl ridice pe Vandam şi din locuinţa din Copou, însă când au ajuns au găsit uşa deschisă, ceea ce a creat aparenţa că interlopul a fost informat că urmează să fie prins şi a fugit

„Inculpaţii se sustrag activităţii de urmărire penală. Astfel, aceştia nu au fost găsiţi la domicilii cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare - locurile unde au înnoptat în data de 31.10.2017 fiind în mod evident părăsite în grabă, urmare a avertizării lor de către persoanele din familie cu privire la faptul că sunt căutaţi de organele de Poliţie“, se mai arată în propunerea de arestare.

Apărătorul lui Vandam Constantin, Constantin Cristian Curcă, ne-a precizat că măsura arestării preventive nu este proporţională cu gravitatea faptei. Curcă a menţionat că, în trecut, pentru astfel de fapte se putea aplica doar o sancţiune administrativă.

„Ceea ce era înainte de 01.02.2017 o simplă scoatere de sub urmărire penală pentru celebrul articol 18 indice 1, acum este propunere pentru arestare preventivă. De asemenea, două declaraţii ale unor prieteni din copilărie pesemne că sunt îndeajuns pentru a trimite trei persoane în arest. Dosarul de cercetare este într-o etapă incipientă, măsura preventivă fiind profund inoportună“, a precizat avocatul.

Acum doi ani, Vandam Constantin a reuşit să evacueze dintr-o vilă un senator în funcţie, după ce a câştigat casa acestuia la licitaţie şi l-a şicanat pe acesta până a plecat. Printre şicane a fost şi săparea unei gropi în curte, despre care i-a spus senatorului că îi va fi mormânt.

Citeşte şi: 

FOTO Un interlop din Iaşi a săpat un mormânt în curtea unui senator după care l-a ameninţat că îl va ucide. Detaliile unui caz fără precedent în România

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile