Locul care a înfricoşat generaţii de studenţi. Legenda gangului blestemat din Dealul Copoului GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Să nu treci prin gangul de mai jos de Cuza", este, probabil, unul dintre primele sfaturi primite de tinerii care vin la Iaşi să înveţe. «Gangul restanţierilor» este ocolit de toţi cei care nu vor să aibă probleme la examene.

Povestea «gangului restanţierilor» este una dintre cele mai cunoscute şi mai respectate legende studenţeşti. Cunoscută pentru o bună perioadă de timp sub numele de Casa Conachi, clădirea cu boltă de pe bulevardul Carol I este una dintre zonele de care se fereşte orice student care coboară sau urcă dealul Copoului. „De legenda cu gangul de lângă Fundaţie am auzit înainte să vin la facultate, de la vecinii care învăţaseră înainte la Iaşi. Eu nu cred că e ceva adevărat, dar nici n-am trecut pe acolo până acum. Oricum, e şi întunecat, nu-i un loc care să te îmbie să treci pe acolo", zâmbeşte Adriana, studentă la Universitatea „Al. I. Cuza".

Ce superstiţii au studenţii în sesiune

Cu toate acestea, tânăra spune că are alte superstiţii. „Înainte de examene mă duc la o biserică, nu am una anume şi întotdeauna am un pix norocos", spune aceasta. Coborând Copoul, o altă tânără ocoleşte circumspect gangul clădirii. „Niciodată nu trec pe sub el. Mai ales acum, că e sesiune!", spune Andra.

Daţi click pe colaj pentru imagini cu gangurile „de legendă“

Securitatea a pornit mitul studenţesc

Clădirea din care face parte „gangul repetenţilor" a aparţinut, de-a lungul timpului, unora dintre cele mai faimoase familii de nobili din Iaşi. Mai mult, se spune că aici a stat şi regele Carol I în timpul numeroaselor vizite făcute în Capitala Moldovei între anii 1885 şi 1887. Construit la începutul secolului XIX, imobilul a aparţinut, pe rând, familiilor Sturza, Rosetti şi Balş. Conform cercetătorului Ion Mitican, în timpul Primului Război Mondial casa a găzduit inclusiv câteva dintre întâlnirile Guvernului retras la Iaşi.

După cel de-al Doilea Război Mondial casa de pe bulevardul Carol I a devenit un sediu al Securităţii, unde erau torturaţi şi închişi cei care se opuneau regimului comunist. Mulţi dintre aceştia fiind studenţi, probabil de aici a pornit legenda conform căreia oricine trece pe sub bolta impunătoare a imobilului va avea probleme.

Un alt gang de care studenţii ieşeni se feresc este cel de lângă maternitatea „Cuza Vodă" de pe strada cu acelaşi nume. Superstiţiile legate de reuşita la examene sunt şi în acest caz stimulentul care-i îndeamnă pe tineri să ocolească acea clădire cu precauţie.

Citeşte pe iasi.adevarul.ro mai multe despre poveştile din Capitala Moldovei!

Vezi aici legenda cutremurătoare a ultimului călău al Iaşiului!

Aici poţi citi o altă poveste care a devenit legendă, cea a Uriaşei din cimitirul Eternitatea!

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei