La Iaşi se pot procesa zilnic peste 500 de teste COVID-19, iar capacitatea poate creşte la 800

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de teste pentru depistarea COVID-19 se pot face zilnic la Iaşi, a anunţat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din municipiu, medicul Carmen Dorobăţ, însă capacitatea poate creşte la 800.

La Iaşi, funcţionează trei centre în care se pot analize testele pentru depistarea COVID-19, acestea fiind la Spitalul de Boli Infecţioase, la Institutul Regional de Oncologie, dar şi la un laborator de cercetare din cadrul UMF Iaşi.

“În present, facem 140 de kituri pe zi la spitalul de Boli Infecţioase.

La nivelul Institutului de Oncologie se fac 200 de kituri zilnic, iar la centrul de cercetare de la UMF, funcţional de astăzi (vineri – n.r.) încă 200. La nivelul Moldovei, 500 de pacienţi vor putea să aibă rezultatele într-o zi. Va fi mai rapid momentul primirii rezultatului. A fost greu la început, pentru că veneau sute de teste numai de la Suceava“, a declarat managerul spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ.

Totodată, Dorobăţ a spus că este de aşteptat să crească numărul de cazuri, însă a precizat că dacă trendul nu va fi exploziv, ci unul constant, fenomenul epidemologic va putea fi controlat.

Coordonatorul Centrului Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicină Experimentală din cadrul UMF Iaşi, Bogdan Tamba, a spus că în următoarea perioadă se poate ajunge la analizarea a 400 de teste COVID-19 la acest centru, aici lucrând şase cercetători, dar şi voluntari.

Astfel, numărul total de teste ce ar putea fi analizate la Iaşi în 24 de ore ar putea ajunge la 800.

La Iaşi sunt 80 de pacienţi internaţi la Boli Infecţioase şi există un pavilion care nu a fost deschis pentru internarea pacienţilor, întrucât nu a fost cazul.

Spitalul de Boli Infecţioase are echipamente pentru circa 2 săptămâni şi 2.000 de teste covid19. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!