Justiţia şi homosexualitatea, traseu de secole: de la tăierea capului la legalizarea relaţiilor

Până în 1996, cei care întreţineau raporturi sexuale cu persoane de acelaşi sex putea primi până la cinci ani de închisoare. Controversatul articol 200 din Codul Penal a fost în primă fază amendat, după care abrogat înainte de intrarea României în Uniunea Europeană.

În ultimele secole, subiectul relaţiilor homosexuale, intens dezbătut în ultima perioadă, a fost tratat în mod diferit de legislaţia românească. În timp ce în ţări precum Olanda, în 2001, erau permise deja căsătoriile între persoane cu acelaşi sex, la noi abia atunci era abrogat un articol din Codul Penal care dădea posibilitatea condamnării la închisoarea a homosexualilor.

Celebrul articol 200 prevedea, la acel moment, condamnarea la pedepse între 1 şi 5 ani a a celor care întreţineau relaţii homsexuale în public sau care provocau scandal public. Se întâmpla în iunie 2001, perioadă în România aspira la calitate de ţară membră a Uniunii Europene.

Prevederile de „în public” sau care „provocau scandal public” fuseseră introduse în legislaţie însă abia în 1996, printr-un amendament, până atunci homosexualitatea fiind interzisă cu desăvârşire. 

Infracţiunea era reglemantă încă din 1967, prin Codul Penal întocmit în perioada comunistă. Incriminarea homosexualităţii a rămas şi după Revoluţie, în ciuda multiplelor presiuni venite din partea societăţii civile. Autorităţile române invocau de fiecare dată că articolul este unul “mort” şi că, deşi el există în lege, nu mai era aplicat în realitate. 

Vasile Lupu tăia capetele homosexualilor 

În ţările române sau România, de-a lungul istoriei, homosexualitatea a fost incriminată diferit, existând şi perioade istorice, precum cea de până în perioada interbelică, în care nu existau reglementări legislative cu privire la relaţiile consimţite între persoane de acelaşi sex. 

Un prim document în care erau stabilit pedepse pentru homosexuale a fost  Pravila lui Vasile, tipărită la Iaşi, în 1646, cu aplicabilitate în Moldova. Cartea este considerată una dintre primele legi laici ce prevedea pedepse pentru diferite infracţiuni, printre care şi sodomia. Cei care erau găsiţi vinovaţi pentru comiterea acestei fapte primeau o pedeapsă foarte dură: li se tăia capul şi li se ardea trupul. 

“Perversiunea sexuală (sodomia) numită „prespre fire”, era reglementată în Glava 39.1-31. Se considera sodomie „când se împreună neştine cu fiece obraz parte bărbătească” (39.1), îndeosebi cu copiii (39.5), sau chiar cu femeie „prespre fire” (39.9). Pedeapsa pentru astfel de infracţiuni era „tăierea capului”, arderea trupului şi confiscarea averii (39.28). Pe lângă acestea instanţa bisericească mai aplica şi afurisirea”, scrie judecătoarea Carmen Lupe, citând din Pravila lui Vasile Lupu, într-o lucrare despre evoluţia infracţiunilor de natură sexuală în istoria română. 

Prevederi din perioada interbelică 
 
Incriminarea explicită a homosexualităţii, pentru prima dată într-un cod penal modern, apare în Codul Penal din 1937, adoptat în timpul lui Carol al II-lea. Mai multe voci istorice corelează incriminarea homosexualităţii cu ascensiunea fulminantă a nazismului.  

În Codul Penal din timpul lui Carol al II-lea articolul referitor la homosexualitate suna în felul următor: “Actele de inversiune sexuală săvârşite între bărbaţi sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală şi se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 6 luni la 2 ani.: Dacă actul s-a săvârşit asupra unei persoane mai mici de 18 ani, pedeapsa este închisoare corecţională de la 1 la 3 ani.: Aceeaşi pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică şi în cazul când actul s-a săvârşit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s-a produs scandal public.”

În Codul Penal al Republicii Populare Române, din 1948, pedeapsa aplicată homosexualilor se înăspreşte, ajungând până la cinci ani. Expresia “scandal public” este înlăturată în 1957, din acel moment devenind infracţiune orice relaţie sexuală între persoane de acelaşi sex, fapt menţinut şi în Codul Penal din 1967.