Jonglerii de un milion de euro în curtea grupului care vrea să preia combinatul Oltchim. Cine se află în spatele afacerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai importante companii din zona Moldovei, SC Chimcomplex SA Borzeşti, a vândut în această săptămână active de un milion de euro. Terenuri şi clădiri din comuna Tarcău, judeţul Neamţ, au fost cumpărate de Grupul Servicii Comerciale Române (SCR), din care face parte şi compania din Oneşti. Grupul SCR este controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, care deţine şi Iaşitex.

Un raport transmis către Bursa de Valori Bucureşti arată cum se plimbă un milion de euro între conturile unor companii care fac parte dintr-un puternic grup de firme. La începutul acestei săptămâni, societatea Chimcomplex SA Borzeşti, membră a grupului SCR, şi-a vândut activele din comuna Tarcău, pentru peste un milion de euro, fără TVA, chiar către compania-mamă. 

Practic, terenuri şi clădiri, printre care o casă amfiteatru, o salină, dar şi Casa Vitoria Lipan, au fost achiziţionate de Servicii Comerciale Române (SCR), grup controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. „Obiectul contractului de vânzare nr. 286/13.02.2017 îl reprezintă vânzarea activelor proprietatea SC Chimcomplex SA Borzeşti, situate în satul Cazaci, nr. 119 şi 119A, comuna Tarcău, judeţul Neamţ, la preţul de 1.061.058 euro, fără TVA“, se arată în raportul transmis Bursei de Valori Bucureşti. 

„Activele de la Tarcău erau nefuncţionale pentru Chimcomplex Borzeşti şi le-am vândut către SCR pentru a fi valorificate într-un proiect cu fonduri europene în domeniul piscicol, Chimcomplex nu avea licenţă în acest domeniu, iar SCR avea. De aceea am decis să trecem activele la SCR“, a explicat omul de afaceri Ştefan Vuza.

Acesta susţine că la Tarcău SCR vrea să realizeze un complex piscicol cu fonduri europene prin Programul Operaţionale pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM). 

Tranzacţia vine la doar două săptămâni după ce compania din Oneşti a suplimentat un împrumut pentru SCR Piatra Neamţ cu exact 4,7 milioane de lei. „SC Chimcomplex SA Borzeşti a încheiat Actul adiţional nr. 4 la contractul de împrumut nr. 214/1/09.12.2015 cu Servicii Comerciale Române SA Piatra Neamţ“, se arată în documentul de la Bursa de Valori Bucureşti din 3 februarie. Acelaşi document stabileşte că „termenul de rambursare pentru suplimentarea acorată este 31.12.2018“. Omnul de afaceri care conduce SCR susţine că împrumutul nu are legătură cu achiziţia de săptămâna aceasta, fiind două tranzacţii separate. 

Grupul SCR a fost înfiinţat în 1993 având sediul în Piatra Neamţ. Încă de la început, cel mai mare pachet de acţiuni, respectiv 45%, a fost deţinut de Ştefan Vuza. Potrifit datelor de la Fisc, din 2015, compania a avut o cifră de afaceri de netă de 882.054 lei şi un profit de 112.318 lei. De cealaltă parte, SC Chimcomplex Borzeşti a intrat în grupul SCR în 2003. În acest moment, acţionarul majoritar al firmei din Oneşti este SC A2 Impex SRL, Ploieşti, care deţine 83% din acţiuni, companie înfiinţată în 2002 tot în cadrul SCR. Practic, grupul condus de Ştefan Vuza deţine unul dintre cei mai mari jucători din ţară de pe piaţa produselor chimice anorganice. În 2015, firma din Oneşti a avut o cifră de afaceri netă de 193,8 milioane de lei şi un profit de 12,9 milioane de lei, cu un număr mediu de 714 angajaţi.

SC Chimcomplex Borzeşti şi-a arătat intenţia de a-şi consolida poziţia pe piaţă, iar în urmă cu câteva săptămâni, reprezentanţii companiei au anunţat că au depus o ofertă pentru achiziţia Oltchim, combinat aflat în insolvenţă din 2013. Potrivit conducerii SC Chimcomplex SA Borzeşti, „strategia este de integrare a acestor active de la Oltchim cu unităţile de producţie ale Chimcomplex de pe platforma din Oneşti, prin crearea Companiei Române de Chimie, în scopul de a dezvolta o platformă integrată de producţie în industria chimică, ce va deservi pieţele regionale şi internaţionale”.

Potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al Chimcomplex SA Borzeşti, ing. Virgiliu Băncilă, oferta depusă se referă la „modulele de active viabile, de utilităţi şi logistică şi la activele care vor constitui bza dezvoltării viitoare platformei“. Pe lângă compania controlată de Ştefan Vuza şi-au mai arătat interesul pentru activele Oltchim Râmnicu Vâlcea şi alţi ofertanţi printre care grupul germano-polonez PCC, unul dintre acţionarii minoritari ai combinatului.

„Acum realizăm auditul, iar pe 7 aprilie depunem oferta angajantă“, a transmis Ştefan Vuza. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane de euro. 

Citeşte şi:

Vilă de lux a lui Ceauşescu, scoasă la vânzare cu un preţ uriaş. Cât costă proprietatea imensă a fostului dictator

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie