Istoricul periuţei de dinţi. De la scobitori de aur la dispozitive din păr de cal cu mâner din os de bou

Cele mai vechi dispozitive de igienă a dinţilor au fost descoperite pe teritoriul Mesopotamiei. Sumerienii foloseau scobitori fabricate din aur.

Primul dispozitiv cunoscut pentru îndepărtarea resturilor alimentare dintre dinţi, respectiv pentru curăţarea dinţilor, este scobitoarea. Dental Premier prezintă într-un istoric al periuţei de dinţi că în urma lucrărilor arheologice efectuate pe teritoriul Mesopotamiei s-au descoperit scobitori fabricate din aur, folosite de sumerieni încă din mileniul al treilea înaintea erei noastre. 

Potrivit sursei citate, primele periuţe de dinţi, cunoscute cu numele de „chewstick”, erau confecţionate din ramurile unui anumit arbore. Astfel de dispozitive au fost întâlnite în literatura chineză încă din jurul anului 1600 înaintea erei noastre, când îngrijirea gurii era asociată cu ritualurile religioase. 

Adepţii budismului şi mai apoi ai mahomedanismului erau obligaţi să folosească periuţe confecţionate din ramurile arborelui Salvadora Persica. Zdrobite, ramurile permiteau descoperirea fibrelor, cu care se curăţau atât dinţii cât şi faţa dorsală a limbii. Periuţele primitive se folosesc şi astăzi la popoarele din jurul Golfului Persic sau în Africa. 

Primele periuţe de dinţi, cunoscute cu numele de „chewstick” FOTO www.awildsmile.com

Periuţe asemănătoare celor pe care le folosim astăzi, cu mâner şi cap activ, au fost descoperite, în China, datând din timpul dinastiei Tang. Dispozitivele erau confecţionate din păr de cal şi, fiind prevăzute cu mâner din os de bou. 

Dental Premier notează că periuţele de dinţi moderne s-au confecţionat prima dată în 1780, în Anglia, de către William Addis. Primul patent pentru periuţa de dinţi s-a obţinut în America, la mijlocul secolului al XIX-lea. În 1789, Isaac Greenwood propune fabricarea periuţei de dinţi cu doua capete active, unul pentru perierea obişnuită şi celălalt pentru perierea feţei orale a dinţilor. 

În ceea ce priveşte primele menţiuni despre bolile dinţilor, sursa citată precizează că Papirusul Ebers, care datează aproximativ din anul 4 000 înaintea erei noastre, consemnează informaţii despre boala parodontală. Scrierile lui Hipocrat, din 300 înaintea erei noastre, cuprind descrieri despre boala de gingie şi despre depozitele de tartru. În secolul al XVIII, părintele stomatologiei moderne, Pierre Fauchard, descrie în lucrarea „Le Chirurgien Dentiste” numeroase aspecte legate de sănătatea orală. 

Citeşte şi:

Ce însemna şamponarea părului în Londra, la începutul secolului al XIX-lea