Istoria colindelor din ajunul Crăciunului: provin din tradiţia romană de a sărbători fertilitatea şi belşugul

Colindele prin care se vesteşte Naşterea Domnului în ajunul zilei de 25 decembrie sunt de inspiraţie biblică. Prin versurile imnurilor dedicate Crăciunului se reconstruiesc imagini din Sfânta Scriptură sau aspecte surprinse în icoane.

Primele colinde au apărut cinci secole mai târziu de la naşterea lui Hristos. Forma iniţială a acestora este întâlnită în Roma, acolo unde erau cunoscute şi cântate în timpul festivalurilor sau în timpul unor procesiuni.

Istoricii consideră că forma actuală, de imnuri dedicate Crăciunului sau Paştelui, s-a conturat în perioada contemporană.

Dacă în Roma secolului al V-lea colindele erau un ritual prin care se făceau urări de fertilitate şi belşug, în prezent, în spaţiul creştin ele au rolul de a anunţa naşterea lui Mesia.

Cuvântul „colind” provine din latinescul „Calendae Ianuarii”, denumire pe care o aveau sărbătorile păgâne din preajma Anului Nou, atunci când se făceau urările de belşug pentru noul an. Tot atunci se împărţeau şi daruri celor care colindau, obiceiul fiind întâlnit şi astăzi.

Potrivit tradiţiei, colindătorii trebuie să primească un colac făcut din grâu curat, numit colindeţ. Romanii sărbătoreau prin „Calendae” Naşterea Soarelui, iar în colindele lor dansabile se vorbea despre astrul ceresc. Istoricii sunt de părere că inclusiv în prezent, prin obiceiul de a împărţi colaci şi nuci colindătorilor, se fac trimiteri la simbolul cercului, al perfecţiunii. 

Naşterea Soarelui era vestită timp de şase zile de un grup de de bărbaţi care mergea din casă în casă şi colinda aşezându-se în forma unui cerc. În prezent, cu colindul merg copiii şi tinerii, iar în unele zone, după apusul soarelui, anunţă naşterea lui Iisus chiar şi adulţii.

Colindele creştin-ortodoxe ilustrează aspecte din viaţa Mântuitorului pe pământ. Unele vorbesc despre bucuria naşterii, altele despre evenimentele triste care, potrivit Bibliei, s-au derulat după naşterea lui Iisus, cum ar fi uciderea celor 14.000 de prunci de către regele Irod.

„Colindele sunt Naşterea Domnului trăită de popor. Uneori această trăire este mai cultă, alteori mai simplă, dar dacă analizăm mesajul colindelor descoperim, indiferent de forma lor, cuvânt cu cuvânt evangheliile care prezintă pe larg Naşterea Domnului. Semnificaţia colindelor vine din bucuria cu care oamenii se îmbracă sufleteşte în această perioadă pentru a marca venirea Domnului din cer pe pământ. Noi suntem bucuroşi şi emoţionaţi când primim câte un invitat, poftit sau nepoftit. Ce cuvinte pot trasnmite emoţia pe care o resimţim în Ajun, atunci când pruncul Iisus se naşte? Bucuria aceasta o manifestăm prin cântece şi daruri. Pe scurt, colindele au rolul de a transmite bucuria nemărginită că Dumnezeu este cu noi”, spune Dan Damaschin, preot ieşean. 

Preoţii vorbesc despe un caracter apostolic al colindelor, cetele de colindători devenind propovăduitoare ale Sfintei Scripturi. Potrivit lingviştilor, cea mai veche formulare întâlnită în colinde este refrenul „Lerui Ler”, care ar fi forma evreiască a cuvântului „Aliluia”.

Citeşte şi:

Maestrul Grigore Leşe, despre colindele de Crăciun