Invenţia „minusculă“ care a schimbat definitiv cursul omenirii. Cum au apărut primele chibrituri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foarte utile în fiecare gospodărie, chibriturile au apărut într-o formă asemănătoare celei pe care o ştim astăzi abia în secolul al XIX-lea.

Devenit în perioada modernă aproape o bagatelă pentru omul simplu, chibritul a fost o invenţie revoluţionară şi foarte utilă atunci când a fost pentru prima dată prezentat publicului.

Până la începutul secolului al XIX-lea, perioadă în care omenirea reuşise să perfecţioneze alte instrumente distructive, cum ar fi puşca, chibritul era încă o necunoscută omenirii, singurele mijloace de aprindere a focului obţinându-se prin ciocnirea a două corpuri dure. Folosit mai era şi procedeul de frecare îndelungată a două lemne uscate. 

În forma lor iniţială, chibriturile apar în jurul anului 1805, în Anglia, potrivit Historia, care citează blogul istoriiregasite.wordpress.ro. Capetele beţişoarelor erau înmuiate în topitură de sulf, apoi acoperite cu un amestec de zahăr şi clorat de potasiu, precizează sursa citată care mai arată că atunci când trebuiau aprinse  beţişoarele erau introduse într-o sticluţă, unde se atingeau de o bucată de azbest îmbibată în acid sulfuric. 

Aceste tipuri de chibrituri au fost produse la scară largă, în special în Anglia însă şi în teritoriile contralate până la mijlocul secolul al XIX-lea. Erau însă destul de periculoase de folosit din cauza riscului de explozie la care se supunea cei care le foloseau. Historia notează că John Walker, chimist, de asemenea originar din  Anglia, a inventat “luminile de frecare” în 1827. Prin procedeul său (pe care nu l-a brevetat) capetele chibriturilor erau înmuiate intr-un amestec de sulfură de stibiu, clorat de potasiu şi cauciuc natural. Aprinderea se făcea prin frecare pe o hârtie abraziva.

O altă etapă a fost atinsă în 1935, atunci când apar primele chibrituri cu fosfor, denumit “lumânare de Turin”. Erau simple aşchii de lemn la capătul cărora se aplica o bucăţică de fosfor alb şi care se aprindea de la sine când era scos (din apă) în aer. În aceeaşi perioadă, un tânăr de 17 ani pe nume Janos Irinyi controbuie la inventarea chibritului cu fosfor care se aprindea prin frecare. Până a se ajunge la tipul de chibrit pe care îl ştim astăzi a mai fost nevoie de contribuţiile altor oameni de ştiinţă. 

Un neamţ pe nume Schrotter descoperă în 1845 fosforul roşu care, spre deosebire de cel alb, nu se aprindea atunci când intra în contact cu aerul. Amprenta definitivă avea să fie pusă de chimistul Bottcher, care a venit cu idea de a aplica cloratul de potasiu pe băţul de chibrit iat fosforul pe hârtie, în aşa fel încât aprindea să se realizeze prin frecarea celor două corpuri, fără a exista riscuri pentru utilizatori. În prezent, chibriturile se realizează folosindu-se reţeta lui Bottcher. 

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile