Interviu Interviu/Matei Vişniec, scriitor: „În România, teatrul este imagine“
0Scriitorul, sosit la Iaşi la invitaţia Centrului Cultural Francez, dezvăluie cum a ajuns să fie cel mai jucat autor român. Matei Vişniec s-a stabilit în Franţa în 1987 şi a scris piese pentru zeci de teatre din ţară.
Adevărul de Seară: Cum aţi ajuns cel mai jucat autor român?
Matei Vişniec: Să ştiţi că nu sunt cel mai jucat autor pentru că aş avea nişte piese geniale pe care lumea le montează. Mai şi muncesc pentru ele. Mi-am păstrat contactele cu regizorii generaţiei mele, le trimit toate aceste cărţi. Mă interesează foarte mult să fiu jucat în România. Nu e chiar simplu, în sensul că aş fi un furnizor de la Paris de texte. De opt ani vin cu mare plăcere la Festivalul de Teatru de la Sibiu, care este un festival internaţional foarte interesant. Chiar asist la un pelerinaj de străini care vin aici.
Care a fost cea mai ciudată propunere pe care aţi primit-o de la un teatru?
Mi s-a întâmplat să mi se propună să scriu piese anti-capitaliste. O companie de teatru mi-a propus să scriu o piesă care să se numească „Banul rece“, dar eu eram prea proaspăt sosit în Franţa ca să pot să mă arunc în lupta anticapitalistă. Eu aveam încă obsesiile mele, de luptă anticomunistă.
Cum se vede teatrul românesc din străinătate?
Teatrul românesc mi se pare în continuare extraordinar de interesant. Se face în România un fel de teatru visceral, care captează elemente onirice, elemente de grotesc, mai mult decât absurdul. Sunt spectacole extraordinare în România pe care eu nu le pot vedea în altă parte, cum sunt cele ale lui Purcărete, spectacolele lui Frunză, Afrim, care vin acum cu o altă dimensiune. Afrim a montat în Franţa două spectacole care s-au bucurat de un extraordinar succes. Mi-a montat la Luxemburg piesa despre Cioran, „Mansardă la Paris cu vedere spre moarte“, care anul trecut a primit premiul criticii la Festivalul de la Vignon. Dintr-o mie de spectacole, el a obţinut cu spectacolul său premiul criticii.
Care sunt diferenţele dintre teatrul românesc şi cel francez?
În România, teatrul nu este numai cuvânt, teatrul este imagine, este sinteză de sunet, de emoţie corporală. Franţa de pildă nu are şcoală de regie... regizorii se nasc din mers, nu există facultate de regie, de scenografie. Acolo, teatrul a fost conceput ca pe vremea lui Moliere, un artist face totul... Am văzut însă ceva foarte interesant aici: un festival de teatru făcut în închisori. Teatrul poate salva oameni.