Înţepătură mortală de albină. Un ieşean a murit după ce a intrat în şoc anafilactic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Andrei Luca / Adevărul

Bărbatul a intrat în şoc anafilactic şi în ciuda încercărilor medicilor de a-l resuscita, decesul acestuia a fost declarat după câteva minute.

Un ieşean în vârstă de 40 de ani a murit după ce a fost înţepat de o albină şi a intrat în şoc anafilactic. 

„La caz a mers ambulanţa C2 de la substaţia SAJ Tg. Frumos, care a găsit pacientul inconştient. La mobilizarea şi introducerea acestuia în ambulanţă, instalează SCR. S-au început manevrele de RCP, însă din păcate pacientul nu a răspuns manevrelor de RCP, declarându-se decesul la ora 11.50”, a transmis Diana Cimpoeşu, şef UPU SMURD Iaşi. 

Incidentul s-a produs în comuna Ion Neculce, din judeţul Iaşi. 

Anafilaxia reprezintă o reacţie alergică severă care poate pune în pericol viaţa. Se poate produce în decurs de câteva secunde sau minute de le expunerea la substanţa alergică, fie că este vorba de un alergen alimentar (de exemplu, arahidele), fie că este vorba de un alergen din categoria medicamentelor (de exemplu, un antibiotic) sau de o înţepătură de insectă (de exemplu, întepătura de albină). 

Anafilaxia provoacă sistemul imun să elibereze un flux de substanţe chimice care provoacă edeme (umflarea ţesuturilor), erupţii cutanate şi scăderea tensiunii arteriale ceea ce poate produce starea de şoc. Tensiunea arterială scade brusc, iar căile respiratorii se îngustează, blocând respiraţia.


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Coşmarul unui tânăr român răpit, jefuit şi bătut crunt de o bandă de italieni. „Ne plictiseam şi am zis să-i dăm o lecţie”

Cum motivează judecătorii sentinţa de 11 ani de închisoare pentru un şofer care a omorât trei oameni. Tragedia a fost transmisă live pe Facebook

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE