Înşelăciunea „bancnotei de 500 de lei“. Cum au scăpat trei escroci care l-au furat pe un bătrân de 25.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au fost reţinuţi când au fost prinşi însă au scăpat fără pedeapsă pentru că victima şi-a retras plângerea FOTO Arhivă

Mai multe cazuri de înşelăciune printr-o metodă denumită de autorităţi „a bancnotei de 500 de lei” au avut loc, în ultimii ani, la Iaşi. Sub pretextul unor achiziţii mărunte, escrocii oferă 500 de lei victimei, pentru ca, atunci când aceasta merge să aducă restul, hoţii să vadă unde îşi ţine banii. Un ultim caz de acest gen a fost soluţionat în favoarea escrocilor, după ce victima s-a împăcat cu infractorii.

Ovidiu Nunucă, zis „Ţângă“, Claudiu Nunucă, zis „Găsitu“ şi Cosmin Mătăsaru, zis „Pulifrici“, au fost iertaţi de cel de la care au furat banii, judecătorii fiind nevoiţi astfel să înceteze procesul penal şi să îi „albească“ pe escroci.

În motivarea sentinţei se menţionează că cei trei au mers pe 28 iulie 2019, cu un Audi A6, în comuna Moşna. Au ajuns la victimă, căreia i-au spus că vor să cumpere vin. 

După ce a ajuns în zona beciului, unul dintre escroci i-a dat 500 de lei bătrânului, aşteptând restul de 400 de lei şi observând, astfel, unde îşi ţinea bărbatul banii. Aşa au reuşit escrocii să pună mână pe suma de 25.000 de lei, de care nu au apucat însă să se bucure, deoarece au fost prinşi în scurt timp, iar banii au fost recuperaţi.

„Instanţa reţine că în procedura camerei preliminare a fost depus la dosar un acord de mediere potrivit căruia părţile s-au împăcat atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, prejudiciul în cuantum de 25.000 lei fiind recuperat în totalitate“, se arată în motivare.

Pe 10 octombrie, escrocii şi victima au venit împreună la instanţă şi au confirmat că s-au împăcat. Ţeparii erau recidivişti şi ar fi putut intra la închisoare dacă ar fi fost condamnaţi.

Un caz similar cu cel al bărbatului din Moşna, însă soldat cu condamnări, a avut loc anul trecut în comuna Alexandru cel Bun, când trei indivizi au intrat în curtea unor bătrâni sub pretextul că vor să cumpere cartofi şi au furat peste 67.000 de euro. Banii aparţineau fiilor bătrânilor, care muncesc în străinătate.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie