Infecţiile nosocomiale nu pot fi anchetate de Colegiul Medicilor. Ce spune familia unei paciente decedate după o septicemie severă de la o infecţie cu Clostridium

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Medicilor Iaşi a început ieri o anchetă în cazul pacientei decedate după o intervenţie chirurgicală în Clinica de Ortopedie de la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Cazul pacientei Bibiana Balint, ieşeanca decedată la sfârşitul lunii iunie după o suferinţă de trei săptămâni apărută pe fondul infecţiei cu Clostridium difficile şi cu Stafilococul Pioceanic, a fost discutat ieri în comisia de jurisprudenţă de la nivelul Colegiului Medicilor din Iaşi.

Potrivit apropiaţilor care au fost invitaţi la întâlnirea comisiei, reprezentanţii CMI le-au precizat că infecţia nosocomială pe care Bibiana Balint a dezvoltat-o în Spitalul „Sfântul Spiridon“ nu poate face obiectul unei anchete a Colegiului Medicilor.

„Ni s-a spus că o infecţie nosocomială şi o manevră de recuperare pe care noi o considerăm greşită, având în vedere că a determinat ieşirea protezei, nu pot fi anchetate de CM, ci de direcţia medicală a spitalului. Ni s-a mai spus că doar actele medicale pot fi contestate şi anchetate la CMI. Prin urmare, am făcut un proces-verbal în care am întrebat de ce medicul curant din clinica de ortopedie a externat pacienta, având în vedere că ea nu era vindecată, din moment ce după două-trei zile a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul de Boli Infecţioase“, a precizat Carmen Berindei, cumnata Bibianei Balint.

Ieşeanca a mai subliniat că, având în vedere spusele reprezentanţilor CMI, a încheiat un proces verbal în care a solicitat un punct de vedere al specialiştilor asupra faptului că pacienţii din Spitalul „Sfântul Spiridon” sunt externaţi chiar dacă infecţia nosocomială nu este tratată.

Potrivit preşedintelui CMI, dr. Liviu Oprea, indiferent de formularea reclamaţiei rudelor pacientei decedate, aceasta va fi analizată, şi reprezentanţii colegiului vor oferi un punct de vedere.

„Este posibil să fie o problemă de redactare a reclamaţiei. Într-adevăr, comisia colegiului anchetează doar situaţiile în care cineva reclamă un posibil act medical greşit“, a precizat dr. Liviu Oprea.

Bibiana Balint a fost operată în Clinica de Ortopedie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ în luna mai. La puţin timp de la intervenţia chirurgicală pentru coxartroză, în timpul unor manevre de recuperare medicală efecutate de profesorul de cultură fizică-medicală Maria Chirvase, proteza pacientei s-a desprins din locul în care a fost montată de ortopezi.

După câteva zile, bolnava ajungea în Clinica ATI a spitalului în stare de septicemie, după ce a dezvoltat o infecţie nosocomială cu Clostridium difficile.

Reprezentanţii spitalului au explicat în luna iunie că, după tratamentul adecvat, pacienta a fost externată cu stare ameliorată. Însă, după alte câteva zile de la externare, Bibiana Balint a fost găsită inconştientă şi a fost transportată de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase. Aici, după trei săptămâni de supraveghere în ATI, intubată şi ventilată mecanic, ieşeanca în vârstă de 67 de ani a murit, pe 27 iunie.

Citeşte şi:

Scandal uriaş la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, cel mai mare din Moldova: operaţiile au reuşit, trei pacienţi au murit, într-o lună, infectaţi în saloane

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare