În ce condiţii se „repară“ copiii în singura secţie de chirurgie plastică pediatrică din Iaşi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul Sidonia Susanu, singurul chirurg plastician pentru copii de la Spitalul  „Sfânta Maria" din Iaşi, şi-a adus propriul instrumentar la unitatea medicală pentru a avea cu ce să-i opereze pe micuţi.

Fără o sală de operaţie proprie, împrăştiaţi cu saloanele şi cabinetele la mai multe etaje ale spitalului, cu un instrumentar vechi de aproape două decenii şi cu promisiuni deşarte, medicul Sidonia Susanu, singurul chirurg plastician de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria" din Iaşi, trebuie să salveze copiii mutilaţi din întreaga Moldovă.

Când a ocupat postul, în decembrie 2010, s-a văzut nevoită să-şi pună propriul instrumentar la dispoziţie pentru a avea cu ce să lucreze. Ei i se adresează micuţii arşi, cu malformaţii sau care au nevoie de tratament reconstructiv, iar numărul lor nu este deloc mic: în medie câte 25 de cazuri noi pe lună, iar iarna şi câte trei pacienţi pe zi.

Iaşi: Copiii luptă cu moartea printre igrasie şi toalete defecte la Spitalul „Sfânta Maria“ (FOTO şi VIDEO)

„Sezonul îşi pune amprenta pe numărul de pacienţi. Iarna avem foarte mulţi copii care se frig de plită, se ard cu jarul din sobă. În lunile reci avem câte un caz foarte grav pe săptămână", spune medicul Sidonia Susanu.

„Am doar două mâini, atât!"

Cele două salone cu patru paturi de la Terapie Intensivă şi încă 18 paturi din Secţia de Arşi se dovedesc de cele mai multe ori insuficiente pentru zecile de micuţi care au nevoie de spitalizare între 4 şi 6 săptămâni. Şi lipsa unei săli proprii de operaţie şi de anestezie îşi pune amprenta asupra rezolvării cazurilor medicale. „Ar trebui să fie 10 săli de operaţie, iar noi avem doar trei, din care doar una este septică. Pansamentele se schimbă în sala septică, dar pentru că la noi este ocupată dimineaţa, trebuie să aşteptăm până la amiază. Iar schimbarea pansamentelor se face cu anestezie, ca să nu doară, iar anestezia doar pe stomacul gol. Şi aşa îi ţin pe micuţi nemâncaţi jumătate de zi deşi alimentaţia este foarte importantă pentru refacere", explică medicul Susanu.

Dezastru managerial la Spitalul de Copii din Iaşi. Seringile mai ajung doar pentru câteva zile

Chirurgului plastician îi lipsesc instrumente esenţiale pentru operaţia micuţilor. „Eu am doar două mâini, atât! În rest, în spital nu am găsit decât un instrumentar foarte vechi, de 15-20 de ani, care nu-i adaptat pentru copii. Am venit cu instrumentarul meu, cumpărat din banii mei ca să pot face ceva. Am nevoie urgentă de un microscop, un endoscop şi un instrumentar special de chirurgie reconstructivă la copii", spune doctorul Sidonia Susanu. A depus toate solicitările la Ministerul Sănătăţii şi la conducerea spitalului, însă hârtiile s-au pierdut în sertare din cauza schimbărilor manageriale.

Nu a mai putut opera o săptămână din cauza suprasolicitării vederii

Din cauza dotărilor precare, chirurgul plastician susţine că a avut chiar probleme de sănătate. Nu a mai putut opera o săptămână pentru că a fost nevoită să facă o intervenţie care a suprasolicitat-o. „Am avut un băiat care şi-a retezat patru degete de la mână şi a trebuit să i le replantez. Am operat de la ora 14.00 până a doua zi la 5 dimineaţa. Am folosit lupele mele care măreau de 4 ori deşi era clar că aveam nevoie de un microscop care să-mi mărească imaginea de 12 ori. Timpul de lucru s-a dublat, iar eu am ieşit extenuată din sală încât în acea săptămână m-am rugat să nu apară nimic pentru că nu aş mai fi fost în stare să operez", mărturiseşte medicul.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV