Ieşenii au înscris sute de probleme într-un proiect demarat de Asociaţia CIVICA. De la poluare fonică până la mobilitate urbană defectuoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

31 ianuarie este ultima zi în care ieşenii mai pot înscrie, pe platforma proiectului Soluţii colaborative pentru comunitate, problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi în municipiu.

Ieşenii se implică activ într-un proiect menit să identifice şi să rezolve probleme ridicate de comunitate - Soluţii colaborative pentru comunitate. Sute de probleme au fost semnalate până acum pe platforma proiectului, iar perioada de înscriere nu s-a încheiat. 

Proiecul, iniţiat de Asociaţia CIVICA, urmăreşte să implice cetăţenii în identificarea a 7 probleme complexe şi relevante din 7 domenii strategice de dezvoltare a oraşului. Scopul este ca, pentru aceste probleme, echipe multidisciplinare să construiască soluţii inovatoare, centrate pe cetăţeni, punând împreună cunoaştere şi resurse din comunitate. 

Pe platforma lansată la începutul lunii noiembrie sunt înscrise, momentan, peste 100 de probleme. Cele mai multe semnalări sunt din domeniile Mobilitate, accesibilitatea şi siguranţa circulaţiei şi Spaţii publice. Pe al treilea loc, ca număr de probleme înscrise, este domeniul Sănătate şi mediu, spun iniţiatorii proiectului. 

De exemplu, un ieşean ridică problema poluării fonice din oraş. Textul problemei a fost înscris în domeniul „sănătate şi mediu”, iar ieşeanul în cauză spune că o spălătorie din oraş poluează fonic atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii. 

„Nu reuşesc să înţeleg 3 lucruri: 1. De ce s-a eliberat autorizaţie de construcţie în condiţiile în care distanţa liniară dintre blocuri şi spălătorie este de aproximativ 71 m.  2. De ce nu s-a dispus aşezarea diferită (în lateral) a boxelor de spălare, ele fiind acum îndreptate spre blocuri. Şi nu există niciun fel de panou fonoabsorbant. 3. De ce spălătoria are autorizaţie de funcţionare non-stop, în zonă fiind atât de multe blocuri cu apartamente locuite”, se arată în problema înscrisă pe platforma solutiicolaborative.ro.

Mobilitatea urbană defectuoasă, pe lista problemelor cu care se confruntă ieşenii

Multe dintre cele peste 100 de probleme înscrise pe platforma proiectului Soluţie colaborative pentru comunitate se referă la mobilitatea urbană. 

„Aglomeraţia în trafic şi lipsa locurilor de parcare, lipsa parcărilor intermodale la intrările în oraş, lipsa unui tren urban şi a staţiilor pentru el pe cele trei trasee posibile, lipsa şi/sau discontinuitatea culoarelor pietonale şi/sau pentru biciclete”, semnalează ieşenii. 

Alte probleme reclamate de cetăţeni şi publicate pe site-ul soluţiicolaborative.ro: poluarea în Iaşi, lipsa spaţiilor de recreere, lipsa spaţiilor de parcare, relocarea târgului permanent de pe pietonalul Ştefan cel Mare, sistematizarea râului Nicolina, activitatea defectuoasă a Poliţiei Locale, revitalizarea Splai Bahlui, modernizarea sistemului de iluminat public şi reconfigurarea urbanistică a zonei Gării din Iaşi. 

După etapa de înscriere a problemelor, va urma, în februarie, etapa de prioritizare prin vot pulbic. Cetăţenii vor putea alege, pe platforma https://solutiicolaborative.ro, provocările cele mai relevante pentru ei din fiecare domeniu strategic de dezvoltare. Dintre acestea vor rezulta cele şapte probleme pentru care vor fi create soluţiile colaborative prin implicarea atât a cetăţenilor afectaţi de probleme, cât şi a specialiştilor din mediul academic, administrativ, de afaceri sau ONG. 

Despre proiect

Demarat în august 2020 şi prevăzut să se încheie în iulie 2021, proiectul urmăreşte să implice cetăţenii în identificarea a 7 probleme complexe şi relevante din 7 domenii strategice de dezvoltare a oraşului. Scopul este ca, pentru aceste probleme, echipe multidisciplinare să construiască soluţii inovatoare, centrate pe cetăţeni, punând împreună cunoaştere şi resurse din comunitate. Soluţiile vor fi implementate, după caz, în formule mixte de organizaţii, actori privaţi şi autorităţi locale.

Proiectul Soluţii colaborative pentru comunitate face parte din măsurile pe care Municipiul Iaşi şi le-a asumat atunci când a devenit, în 2018, membru al iniţiativei internaţionale Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă (Open Government Partnership/OGP). Asociaţia CIVICA, împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii preocupaţi de guvernarea deschisă, a propus Primăriei Iaşi dezvoltarea unui mecanism de participare publică şi co-crearea de soluţii pentru diverse problemele din comunitate. Acest mecanism este testat şi implementat, în prezent, prin proiectul Soluţii colaborative pentru comunitate. 

Proiectul este pilotat de Asociaţia CIVICA şi co-finanţat de Primăria Municipiului Iaşi (în baza Legii nr. 350/2005) şi Open Society Foundations.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum te poţi programa pe platforma online pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Explicaţie VIDEO

Vaccinarea la sat, subiect derutant în lipsa unei comunicări oficiale. „Om trăi şi-om vedea” REPORTAJ

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi